Directorul centrului COVID -19: Suntem la limită, este problematic

0 30

Spitalele antrenate în lupta împotriva COVID-19 sunt la limită, în special, spitalul clinic municipal „Sfânta Treime”, acolo unde numărul de persoane internate îl depăşeşte pe cel prevăzut oficial. Directorul centrului COVID -19 Chişinău, dar şi director al spitalului Sfânta Treime”, Oleg Crudu, afirmă că în ultimele zile se înregistrează un deficit de locuri pe teritoriul capitalei, notează IPN.

„La ziua de astăzi putem să spunem că suntem într-un scenariu destul de dramatic şi locurile în spitale sunt ocupate. În fiecare zi este ajung seara când trebuie să trimitem bolnavii din centrul COVID prin spitale, pentru că ultimele zile avem probleme cu spitalizarea, mai exact spitalizarea este la limită. Dacă la început spitalul activa cu 170 de paturi COVID, la ziua de astăzi avem 220 de paturi şi 238 de pacienţi, dintre care 29 se află în stare gravă şi extrem de gravă şi sunt dependenţi de ventilator”, a declarat Oleg Crudu.

Potrivit medicului, situaţia în municipiul Chişinău este destul de gravă, iar sistemul medical este la limită. În acest sens, Oleg Crudu a făcut un apel la responsabilitate faţă de cetăţeni. „Îi rugăm să ne ajute să-i salvăm. Este problematic”.

Viceprimarul municipiului Chişinău, Angela Cutasevici, susţine că incidenţa de îmbolnăvire este extrem de mare: la 100 de mii de locuitori, peste 750 contaminaţi cu cornavirusul de tip nou.

„În fiecare zi vedem ascensiunea cazurilor de COVID. Din păcate, avem şi foarte multe decese atestate. Situaţia la nivel de posibilitate şi capacitate în sensul spitalizării este tot mai mică, de aceea, acuma chiar e cazul ca toată lumea să conştientizeze şi să respecte acele măsuri care sunt recomandate de autorităţi, dar în primul rând de medici”, a declarat viceprimarul capitalei.

Potrivit datelor furnizate de către Agela Cutasevici, în prezent, în capitală există 9696 de cazuri active de COVID-19, sunt spitalizate circa 800 de persoane, iar în tratament la domiciliu cu forme uşoare sunt 27400 de persoane. Totodată, de la începutul pandemiei, pe teritoriul oraşului Chişinău au fost înregistrate 723 de cazuri de deces.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata