Directorul general și vicepreședintele „Zimbru Chișinău” au demisionat

0 56

Directorul general al Clubului de fotbal „Zimbru Chișinău”, Iulia Petuhova, și vicepreședintele clubului, Sevastian Botnari, au demisionat, din proprie inițiativă, din funcțiile pe care le ocupă, transmite MOLDPRES.

Demisiile au loc în preajma finalului sezonului campionatului de fotbal moldovenesc. În data de 24 mai,  Zimbru Chișinău a pierdut, în deplasare, în fața echipei FC Florești cu 1-3.

Zimbru Chișinău ocupă în clasamentul național de fotbal locul opt. Clubul a fost fondat în anul 1947 și este unul din cele mai vechi din Republica Moldova.

Echipa Zimbru Chișinău a fost de opt ori campioană a Republicii Moldova la fotbal, a câștigat șase Cupe ale Moldovei și o Supercupă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata