Directorul „Moldovagaz”: Tariful la gaze naturale, stabilit de ANRE, va putea fi micșorat abia la primăvară

0 26

Tariful de 11,08 lei pentru metrul cub de gaze, care a fost stabilit marți de ANRE, la solicitarea „Moldovagaz”, ar putea fi micșorat abia peste șase luni, adică nu mai devreme de 1 aprilie 2022, potrivit șefului general al SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban.

El a mai precizat că reducerea tarifului s-ar putea produce doar în cazul în care prețul la gaze va scădea pe piața internațională și nu crede că tariful la gaze trebuie ajustat în fiecare lună.

„Acum au existat premise de a majora. Acoperim două luni din acest an și o lună din anul viitor, trebuie să plătim 100% pentru a menține echilibrul. Noi putem să ne adresăm la ANRE în fiecare lună, dar nu cred că este bine așa. Cred că prețul ar trebui reglementat anual. Devieri de preț pot fi, dar de plus-minus 3%. Să treacă iarna și apoi vom vedea”, a precizat Ceban.

El a mai zis că prețul de import al gazului pentru luna decembrie va fi de 430 de dolari pentru mia de metri cubi, deși anterior vicepremierul Andrei Spînu dădea asigurări că va fi de cel mult 400 de dolari.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata