Disputa dintre fostul și actualul premier al Italiei poate isca o criză politică de proporții. Cum arată viitorul Guvernului de la Roma

0 31

Dacă pandemia nu le-a dat suficiente bătăi de cap anul trecut, noul an a venit şi cu o potenţială criză politică de proporţii pentru italieni.

Fostul premier al Italiei, Matteo Renzi, şi-a retras miniştri din guvernul condus de Giuseppe Conte.

Această situaţie poate duce la o remaniere guvernamentală sau chiar la alegeri anticipate.

„În timpul pandemiei, libertatea democratică nu este suspendată. Nu vrem să naştem o nouă criză, ci vrem să rezolvăm problemele.

Vrem să deschidem şcolile, nu crizele. Se poate face un nou guvern Conte? Noi nu ne opunem şi nici nu avem prejudecăţi faţă de cineva.

Nu pretindem să-i impunem premierului ce anume trebuie să facă”, a declarat Matteo Renzi, liderul Partidului Italia Vie.

Încă nu se ştie dacă actualul premier, Giuseppe Conte, va încerca să negocieze cu Renzi sau își va înainta demisia preşedintelui Sergio Mattarella.

În cazul în care premierul Conte nu va obţine sprijin în Parlament, Mattarella are dreptul de a dizolva legislativul şi va începe procedura de alegeri anticipate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata