DOC | Pavel Voicu, prins cu minciuna. MAI știa despre tripla identitate a interlopului „Jora Belțki”

0 259

Ministrul de Interne, Pavel Voicu minte atunci când declară faptul că MAI nu cunoștea cele trei identități ale interlopului Gheorghe Nazaruc, după tată Chelmescu, reținut recent în Ucraina. Redacția NordNews. a intrat în posesia unui document care confirmă faptul că autoritățile din Republica Molodva au deținut, în momentul trecerii frontierei de stat, în noaptea de 13 noiembrie, datele referitoare la tripla identitate pe care o deține interlopul „Jora Belțkii”. Potrivit Surselor avizate din cadrul Poliției de Frontieră, Voicu i-ar fi organizat „coridor verde”, mai exact trecerea prin zona a Aeroportului Internațional Chișinău, scrie NordNews.MD.

Potrivit sursei citate, Gheorghe Nazaruc, alias „Jora”, care este și mâna dreaptă a liderului criminal Grigore Caramalac, alias Bulgaru,  a trecut frontiera de stat a Republicii Molodva, având misiunea de a destabiliza situația din țară după alegerile prezidențiale. În noaptea de 13 noiembrie, Nazaruc a aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău, iar în timpul controlului vamal, polițiștii de frontieră nu au întreprins nicio  acțiune de reținere.

Conform Europol, Gheorghe Nazaruc este dat în căutare internațională și figurează în baza de date cu trei identități. Astfel, „Jora Belțkii” pe lângă pașaportul cu numele Gheorghe Nazaruc mai deţine un act de identitate moldovenesc înregistrat pe numele Gheorghe Chelmescu şi un paşaport eliberat de către autorităţile de la Moscova, în care figurează cu numele Gheorghe Orlov. Toate aceste trei identități sunt incluse în baza de date a Europolului, la care, din 2014,  are acces și instituțiile de forță din Republica Moldova. Prin urmare, mâna dreaptă a lui Bulgaru nu putea trece neobservată pe lângă polițiștii de frontieră.

La adresa redacției NordNews.md a fost trimis un document care confirmă faptul că autoritățile din Republica Molodva au deținut, în momentul trecerii frontierei de stat, în noaptea de 13 noiembrie, datele referitoare la tripla identitate pe care o deține Gheorghe Nazaruc.

Conform datelor oficiale, Gheorghe Nazaruc, este născut pe data de 27.01.1977, în satul Iezărenii Vechi, din raionul Sângerei. De asemenea, cetățeanul are o configurație atletică a corpului, părul nergu și ochii căprui. Aceeași informație este reiterată în toate cele 3 acte de identitate pe care le deține Nazaruc.

În acest context, Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu a declarat în cadrul unui briefing de presă faptul că sistemul de identificare de la intrarea din țară nu l-ar fi recunoscul pe „Jora”, întrucât acesta a traversat frontiera de stat în baza pașaportului rusesc, unde apare cu numele de Gheorghe Orlov

„Nazaruc a intrat cu identitatea Orlov, iar în baza de date care este la Poliția de Frontieră, nu a figurat că este anunțat în căutare…După ce am aflat că această persoană Orlov, defapt Nazaruc, este anunțată în căutare, eu am dispus poliției să înterprindă toate măsurile necesare pentru localizarea și reținerea lui…Am informat colegii din Ucraina și împreună cu SPIA și colegii ucraineni l-am reținut și urmează să fie adus în Republica Moldova și pus în fața Justiției. Eu nu știu de ce Domnul Jizdan a făcut aceste declarații, noi căutăm multe persoane și pe domnul Plahotniuc și Șor, dar aici am acționat în corespundere cu situație. Au foat întreprinse toate măsurile.”

De cealaltă parte, Alexandru Jizdan, Deputatul Partidului Democrat și fost ministru de Interne a declarat următoarele: „Această persoană a venit fără probleme în Moldova, în ziua alegerilor a stat cuminte cu alți membri ai grupărilor criminale în restaurantele de la nordul țării, așteptând rezultatele alegerilor. Erau gata să reacționeze ori să vină în ajutorul unui candidat în cazul în care el câștigă alegerile sau dacă în Moldova urmau să aibă loc proteste”

Sursele portalului de știri au declarat faptul că Pavel Voicu a fost implicat direct în mușamalizarea unei presupuse destabilizări de stat, care urma să fie gestionată de către „Jora Belțki” și încă 40 de atleți, care s-au întâlnit într-un restaurant din municipiul Bălți. Conform informațiilor, Gheorhe Nazaruc, ar fi primit, în ziua celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, un apel personal de la Ministrul de Interne, Pavel Voicu, prin care a fost atenționat să părăsească restaurantul în care se afla.

Fiind contactat telefonic de către redacția NordNews.md, Ministrul de Interne nu a răspuns solicitărilor noastre.

Ministrul de Interne, Pavel Voicu susține că a inițiat o anchetă de serviciu dar și că este intentat și un dosar penal în cazul autorității criminale apropiate lui Grigore Carmalac.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata