DOC | Sesizarea depusă de Octavian Țîcu privind suspendarea legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite, respinsă de Curtea Constituțională

0 92

Sesizarea privind suspendarea Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, depusă de deputatul Octavian Țîcu,

a fost respinsă de Curtea Constituțională.

„Examinând cererea de suspendare a acțiunii Legii contestate, Curtea constată că motivele invocate de autorul cererii se referă la pretinsa
viciere a procedurii de adoptare a Legii în discuție.

Autorul cererii nu a prezentat argumente prin prisma „eventualelor prejudicii şi consecinţe negative iminente şi ireparabile ale aplicării Legii contestate”

stabilite în jurisprudența Curții”, se arată în hotărârea Curții.

Decizia este definitivă și nu poate fi supusă nici unei căi de atac.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata