DOC | Un asociat al interlopului Caramalac ar organiza acțiuni în susținerea BeCS. Radu Marian sesizează MAI și Poliția de Frontieră

0 184

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, a înaintat un demers către Ministerul Afacerilor de Interne și Poliția de Frontieră prin care solicită celor două instituții să confirme dacă este adevărat că au primit un avertisment de la Interpol din Moscova să interzică intrarea în R.Moldova a lui Vladimir Kulibaba. Potrivit deputatului PAS, Kulibaba ar fi o persoană apropiată interlopului Grigore Caramalac și s-ar implica în campania electorală, oganizând acțiuni de susținere a comuniștilor și socialiștilor, scrie deschide.md.

„Hoții în lege ajută socialiștii în această campanie electorală? Portalul WatchDog.MD a publicat o investigație în care se arată că la Chișinău a sosit Vladimir Kulibaba (foto), un asociat al interlopului Grigore Caramalac. Kulibaba a venit la Chișinău pentru a se implica în așa-numita Platforma civică „Uniunea Populară”, care organizează acțiuni de susținere a socialiștilor și comuniștilor în actuala campanie electorală”, scrie deputatul PAS pe pagina sa de Facebook.
Radu Marian mai susține că Vladimir Kulibaba ar fi organizat un omor în Rusia, iar Biroul Interpol din Moscova ar fi notificat autoritățile de la Chișinău să interzică intrarea acestuia în R.Moldova. Cu toate acestea, Poliția de Frontieră a permis acestuia să intre pe teritoriul statului.
„Kulibaba ar fi învinuit în Rusia de organizarea unui omor și s-ar afla în căutare internațională în mai multe state. Sursele investigației spun că biroul Interpol de la Moscova a trimis o informație către poliția de la Chișinău prin care a avertizat autoritățile moldovenești că interlopul Vladimir Kulibaba este sub monitorizare, recomandând să-i fie interzisă intrarea în Republica Moldova. Totuși, Poliția de Frontieră de la Chișinău, subordonată lui Dodon, a ignorat recomandările omologilor ruși, a admis un risc pentru securitatea statului și permis acestuia să intre în Moldova”, menționează Marian.
În acest context, aducem aminte că la conducerea Poliției de Frontieră se află fostul deputat socialist Petru Corduneanu. Acesta a fost numit șef-adjunct al PF în ianuarie 2021. Pe lângă faptul că a fost deputat socialist, Corduneanu a mai fost și director adjunct al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) și Comandant adjunct al Inspectoratului General de Carabinieri (IGC).

Deputatul PAS susține că a solicitat inițierea unor acțiuni de expulzare a lui Kulibaba din R.Moldova, dacă se confirmă că i s-a permis intrarea în R. Moldova.
„Cum este posibil așa ceva? Am trimis astăzi un demers către MAI și Poliția de Frontieră prin care am solicitat să explice de ce recomandarea Interpol a fost ignorată. În cazul în care riscurile se confirmă, am solicitat inițierea acțiunilor de expulzare imediată din țară a individului respectiv”, a conchis Marian.

WatchDog mai menționează în investigația realizată că primele mențiuni publice legate de Kulibaba sunt abia în anul 2020, când el a creat federația ”SINDSPORT” și după crearea mișcării ”Uniunea Populară”. Mai mult, Kulibaba îi învață pe moldoveni cum să fie patrioți, dar nici măcar nu deține cetățenia Republicii Moldova. Comunitatea WatchDog.md a aflat cum a ajuns Kulibaba să se ocupe de promovarea patriotismului, valorilor tradiționale și de campania electorală a blocului comunist-socialist în Republica Moldova. Totul a ieșit la suprafață după utilizarea a două criterii – legăturile cu lumea criminală și afilierea la federația de lupte sportive din Rusia. Așa s-a aflat că federația, al cărei vicepreședinte era Kulibaba în filiala din St. Petersburg, avea un moldovean printre lideri, iar acest moldovean nu era nimeni altul decât interlopul Grigore Caramalac, care în anul 2018 a fost numit vicepreședinte al Federației de lupte sportive din Rusia. Nu se cunoaște când a părăsit Caramalac această funcție, însă se ajunge tot la el, la încercările sale de a influența alegerile din Republica Moldova și de a recâștiga pozițiile pe care le avea altă dată în Republica Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata