DOC | Un deputat a înaintat un demers către ANI privind verificarea averii fostului șef SIS, Vasile Botnari

0 43

După ce jurnaliștii de la anticprupție.md au scris precum că fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, îşi duce traiul într-o casă de lux, amplasată pe trei terenuri destinate construcţiilor dintr-un cartier de elită din Chişinău, deputatul PAS, Lilian Carp a înainatat un demers

către Autoritatea Națională de Integritate (ANI) să verifice averea lui Botnari, scrie tv8.md.

Într-o postare pe o rețea socială, deputatul fracțiunii Parlamentare Acțiune și Solidaritate (PAS), Lilian Carp a publicat demersul către ANI,

care vizează averea fostului șef al SIS.

„Fostul director SIS locuiește cu familia într-o gospodărie imensă, pe o suprafață de 15 ari, care cuprind trei adrese pe aceeași stradă.

Pe acest teritoriu se află trei imobile unite între ele printr-un tunel, de o valoare considerabilă, iar averea nu este reflectată în declarația de avere deși Botnari

a deținut o funcție publică în momentul dobândirii acestor bunuri. Proprietatea fostului director SIS este scrisă pe numele socrilor dumnealui care la data înregistrării dreptului de proprietate erau pensionari și nu dețineau afaceri”, a scris Carp în demersul către ANI.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

ANI a anunţat, la începutul anului, că a iniţiat controlul averii lui Vasile Botnari. La 6 septembrie 2018, șapte cetățeni turci, profesori ai liceului „Orizont”,

au fost expulzați din Republica Moldova de către Serviciul de Informații și Securitate.

Pe atunci, Vasile Botnari, care era șef la SIS, a anunțat că aceștia ar fi bănuiți de legături cu structuri teroriste.

Societatea civilă și mai mulți politicieni au calificat acțiunea drept ilegală. Ulterior, președintele Parlamentului, în urma unor audieri, a declarat că expulzarea

a avut loc în legătură cu niște dosare intentate în anii 90.
Botnari este singurul condamnat în dosarul profesorilor turci. Fostul șef SIS a fost condamnat cu suspendare și a achitat 125 de mii de euro,

pierduți de Republica Moldova la CEDO drept prejudiciu și a achitat 380 de mii de lei pentru avionul care a fost arendat pentru transportarea profesorilor turci.

Tot atunci procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că Vasile Botnari ar fi fost influențat de către fostul lider al democraților, Vladimir Plahotniuc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata