Dodon neagă că ar fi Kremlinovici și că ar fi angajat consultanți ruși

0 79

Igor Dodon susține că investigația „Dossier” și RISE, privind legăturile sale cu serviciile secrete rusești, ar fi un „fake gras”. De asemenea, cel supranumit „Kremlinovici” în investigația respectivă infirmă că în această campanie ar fi consultat de zeci de polit-tehnologi din Federația Rusă, inclusiv agenți FSB și SVR, chiar dacă unul dintre aceștia a fost surprins la balconul sediului PSRM, în momentul în care șeful statului ieșea de acolo.

„Eu nu am pierdut niciun telefon. Poți sa iei orice telefon și să faci fotografii. Noi înțelegem cu ce scop se face asta. Nici într-o campanie electorală nu am apelat la consultanți străini. Dar știm că oponenții noștri fac asta. Știm. Și volumul mijloacele bănești care s-au îndreptat în acest scop. Campania noastră e onesta și curată”, a declarat în această seară Dodon, în cadrul unei emisiuni de la N4, transmite Ziarul Național.

Întrebat ce căuta Yuri Gudilin la balconul PSRM, atunci când dânsul ieșea din sediu formațiunii, Dodon a spus: „La sediul PSRM vine foarte multă lume. Pe mine nu mă interesează ce ruși sau americani sunt în Chișinău. În campania mea nu sunt implicați polit-tehnologi din Est sau din Vest. Dar pot să vă demonstrez, inclusiv documental, că la oponenții mei este implicat factorul extern. Cei care fac insinuări la adresa mea să se uite în bârna din ochiul lor”, a spus Dodon.

Deschide.MD a scris ieri că Igor Dodon ar fi consiliat în această campanie de zeci de agenți ai serviciilor secrete rusești, dintre care majoritatea a făcut parte și din echipa lui Ion Ceban la alegerile locale din toamna anului trecut.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata