Doi bărbaţi din raionul Rîşcani, reţinuţi fiind suspectaţi de tâlhărie şi şantaj

0 28

Doi bărbați de 35 și 36 de ani, locuitori ai satului Borosenii Noi, raionul Rîșcani, au pătruns noaptea în locuința unui consătean de 25 de ani,

l-au imobilizat și bătut, după care i-au sustras 4.000 de lei. Mai mult, aceștia l-au amenințat pe tânăr și șantajat ca, în cel mai scurt timp, să le transmită încă 5.000 de lei. Nu s-a ajuns însă la asta, întrucât, după doar 24 de ore, cei doi au fost identificați și reținuți, iar recent au primit câte 30 de zile de arest preventiv.

Potrivit investigațiilor ofițerilor Direcției investigații criminale a Inspectoratului Național de Investigații, polițiștilor din cadrul IP Rîșcani

și procurorilor Procuraturii Rîșcani, cazul a avut loc în noaptea de 3 spre 4 februarie. Suspecții au pătruns în locuință prin forțarea geamului din termopan.

Grație acțiunilor speciale de investigații și intervenției prompte a polițiștilor și cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, la 5 februarie suspecții au fost reținuți,

iar pe 8 februarie, cei doi au primit 30 de zile de arest.

Aceștia nu sunt la prima abatere de la lege, anterior fiind judecați pentru furturi în grup, prin pătrundere, inclusiv în proporții deosebit de mari,

iar actualmente sunt cercetați în cadrul a două cauze penale deschise pentru tâlhărie și șantaj.

Dacă bănuiții vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoarea de la 8 la 12 ani.

La moment, se întreprind acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație, în vederea întăririi bazei probatorii, totodată se întreprind măsuri

în vederea stabilirii apartenenței acestora la comiterea altor infracțiunilor, înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata