Dosarul „verde de briliant”: Gheorghe Cavcaliuc, anunțat în căutare. Patru membri ai partidului PACE au fost trimiși în judecată

0 47

Procuratura raionului Sângerei a dispus anunțarea în căutare a lui Gheorghe Cavcaliuc, președintele partidului PACE. Se întâmplă în contextul în care acesta s-ar fi eschivat de la organul de urmărire penală.

Totodată, Procuratura raionului Sângerei a decis trimiterea în judecată a cauzei penale în care patru membri ai partidului PACE sunt acuzați de „huliganism comis de două sau mai multe persoane”.

Amintim că pe 6 aprilie, în jurul orei 18.00, trei reprezentanți ai Partidului PACE în comun cu preşedintele oficiului teritorial al aceluiași partid au mers la domiciliul lui Tudor Tutunaru, vicepreședintele raionului Sângerei. Aflându-se la intrare în gospodăria acestuia, l-au stropit cu verde de briliant, provocându-i arsuri de gradul I și II la ambii ochi. Aceștia și-au motivat acțiunile prin faptul că Tutunaru s-a vaccinat împotriva COVID-19 înainte lucrătorilor medicali, fără să-și aștepte rândul.

Pe 22 aprilie, Procuratura Generală a anunțat că Gheorghe Cavcaliuc a fost audiat și recunoscut în calitate de bănuit pentru două capete de acuzare în dosarul „verde de briliant”: „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”.

Pe 21 mai, Procuratura Generală a confirmat că Cavcaliuc a fost citat pentru a fi pus sub învinuire și informat despre finalizarea urmăririi penale în dosarul „verde de briliant”, cu ulterioara trimitere a dosarului în judecată. Potrivit sursei citate, Cavcaliuc a refuzat să se prezinte, motivând că s-a înregistrat în cursa electorală în calitate de candidat la funcția de deputat și în conformitate cu art.51 din Codul electoral a solicitat suspendarea tuturor activităților procesuale în privința sa, până la finalizarea alegerilor.

Pe 16 iulie, Procuratura Sângerei a dispus reținerea lui Gheorghe Cavcaliuc pentru prezentarea învinuirii în dosarul „verde de briliant”, după ce acesta nu s-a prezentat la organul de urmărire penală, deși a fost citat.

Menționăm că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata