Două persoane şi-au pierdut viaţa în incendii

0 18

Tragedie la Criuleni și în Găgăuzia. Un bărbat în vârstă de 60 de ani și altul în vârstă de 67 de ani, au decedat după ce locuințele acestora au fost cuprinse de flăcări. Într-un caz, incendiul ar fi izbucnit din cauza unei țigări lăsate aprinse.

Primul caz a avut loc în dimineața zilei de 12 ianuarie în orașul Criuleni. Conform primelor informații apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:05.

Flăcările au cuprins bunurile din interior, iar în procesul de intervenție, pompierii au găsit cadavrul carbonizat al proprietarului în vârstă de 60 de ani.

În urma primelor investigații s-a stabilit că cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza imprudenței în timpul fumatului.

Un alt caz în care a avut de suferit o altă persoană a avut loc în sera zilei de 12 ianuarie în localitatea Dezghincea din UTA Găgăuzia.

Potrivit primelor informații un bărbat în vârstă de 67 de ani a decedat după ce locuința acestuia a fost cuprinsă de flăcări.

În urma incendiului au fost afectate bunurile materiale din interiorul casei și acoperișul. La fața locului au intervenit pompierii din Comrat.

Cauza incendiului urmează a fi stabilită de specialiști.

În acest context, IGSU atenționează oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare, în special la exploatarea surselor de încălzire și să evite fumatul în locuințe.

Potrivit Inspectoratului de la începutul anului 2021 în Republica Moldova au avut loc 47 de incendii în care și-au pierdut viața 7 persoane.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata