Dumitru Alaiba: Revocarea lui Neguță nu este suficientă. Dodon a măturat sub covor gunoiul

0 131

Deputatul Dumitru Alaiba are dubii privind implicarea lui Neguță la traficul cu anabolizante.

Potrivit lui Alaiba, Dodon a măturat repejor totul sub covoraș, iar în loc să revoce toți angajații Ambasadei, acesta l-a rechemat doar pe ambasador care probabil nici nu cunoștea despre tot ce se petrece în spate, scrie sursa citată.

”Doar revocarea lui Neguță nu este suficient. Este egal cu mușamalizare! Așa nu se face.

Trebuie cel puțin suspendați, dacă nu rechemați, TOȚI angajații ambasadei și se impune o investigație minuțioasă. Exclud posibilitatea că Neguță, dacă a fost în general implicat, că nici asta nu e arătat clar, a acționat fără complici. Cât de adânc merge asta? De când? Cine a fost implicat?

Vă rog să faceți o pauză și realizați. Prin poșta diplomatică, din Moldova merge contrabandă de anabolizante spre Rusia. Asta e nivelul unei republici bananiere (iertați-mi tonul). Este o rușine! Și ce face Dodon? Nonșalant, dar repejor până îi expiră mandatul, înlocuiește ambasadorul. Și mătură sub covor gunoiul. Și trimite alt ambasador lăsând potențiala rețea intactă.

Așa se mușamalizează traficul, nu se pedepsește o potențială rețea de traficanți de anabolizante creată sub paravanul Ambasadei Republicii Moldova din Moscova.

De fapt, Dodon scapă de o voce relativ independentă din fracțiunea PSRM din Parlament și îl scoate pe Golovatiuc. Aici da, el câștigă. Rubrica ”disciplină de partid”, a declara Alaiba.

Amintim că ambasadorul Republicii Moldova în Rusia, Andrei Neguța, a fost rechemat din funcție la data de 9 decembrie, după ce în mașina corpului diplomatic al Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă au fost descoperite cutii cu 360 de kilograme de anabolizante.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata