După imaginile de la inaugurarea unei toalete, avocatul poporului condamnă exploatarea copiilor în scopuri politice

0 59

Ombudsmanul Copilului condamnă cu fermitate orice acțiuni prin care s-ar face uz de copii, profitând de vulnerabilitatea acestora, pentru sensibilizarea publicului și obținerea unui transfer de imagine pozitivă.

Este revoltător, imoral și descalificant să speculezi cu copii pentru a obține beneficii de imagine, indiferent care ar fi scopurile, politice sau de afaceri, consideră Maia Bănărescu.

Copiii nu trebuie să fie văzuți ca un paravan care dă bine la imagine și adună like-uri sau voturi. Copiii sunt purtători de drepturi și au demnitate umană. Iar adulții au obligația de a le respecta drepturile și a-i trata cu respect, afecțiune, grija și atenția de care ei au nevoie, susține Maia Bănărescu.

Ombudsmanul Copilului se adresează politicienilor, formatorilor de opinie să renunțe la experiențele de acest gen, iar publicului larg,  părinților – să descurajeze aceste acțiuni, prin dezaprobarea lor și neadmiterea antrenării minorilor în atare evenimente.

În cazul în care utilizarea imaginii copiilor s-a produs fără de acceptul prealabil al părinților sau al copiilor, Maia Bănărescu încurajează sesizarea organelor de resort și solicitarea atragerii la răspundere administrativă a făptuitorilor.

Anticipând producerea unor incidente similare în campania pentru alegerea președintelui țării, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului le sugerează candidaților sau staff-urilor electorale ale acestora să-și modifice strategiile de comunicare, pentru a exclude acest gen de activități, care ar putea fi înlocuite, de exemplu, cu donații de calculatoare elevilor din familiile cu mulți copii sau social vulnerabile, fără a se face prea multă publicitate.  Aceste gesturi vor fi cu mult mai mult apreciate în comunitate și vor avea un mai mare impact pentru imagine.

Reacția Ombudsmanului Copilului vine după distribuirea unei poze în care doi copii, alături de primarul unei localități și reprezentantul unui partid politic, apar într-o imagine de la inaugurarea unui veceu, ceea ce, în opinia Maia Bănărescu, depășește orice limite ale acceptabilului și reprezintă o mostră a lipsei de bun-simț.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata