După Platforma DA și Octavian Țîcu a sesizat Curtea Constituțională privind scoaterea în afara legii a Partidului Șor

0 57

Președintele PUN, deputatul Octavian Țîcu, va depune o sesizare la Curtea Constituțională prin care va cere declararea partidului politic „Șor” ca fiind neconstituțional.

„Prezenta sesizare are ca obiect controlul constituționalității partidului politic „Șor”. Susținem că PP „Șor” militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept a suveranitățăii și independenței, a intergrității teritoriale a R. Molodva, fapt care contravine art.41, p.4 din Constituția R.Moldova”, a declarat Țîcu în cadrul unui briefing, scrie deschide.md.

Potrivit parlamentarului, în activitatea sa, partidul „Șor” a admis încălcări prin coruperea alegăptorilor, implicarea persoanelor străine în campanii electrorale,

finanțare ilegală și alte acțiuni contrare pluralismului politic a principiului statului de drept.

Sesizarea depusă de deputat se bazează pe 3 campete de acuzare grave, care ar permite considerearea partidului „Șor” unul neconstituțional și scoterea acestuia în afara legii. Este vorba despre:

  1. Încălcarea sistematică a legislației electorale a R. Moldoa;
  2. Coruperea sistematică a alegătorilor din partea partidului politic „Șor”;
  3. Acuzarea conducerii partidului și a altor membri de comiterea unor infracțiuni de corupție.

Astfel, Țîcu solicităm CCM declararea sesizării ca fiind admisibilă și emiterea unei hotărâri privind declararea PP Șor ca fiind neconstituțional.

Amintim că, și Platforma DA s-a adresat Curții Constituționale cu o sesisare prin care a cerut declararea partidului politic „Șor” ca fiind neconstituțional.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata