Echipamentele de protecţie, rămase nefolosite de la alegeri, vor fi ditribuite spitalelor din R. Moldova

0 13

Comisia Electorală Centrală va transmite Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale echipamentul de protecţie pentru prevenirea

răspândirii infecţiei COVID-19 achiziţionat la alegerile prezidenţiale, rămas nefolosit.

După numărarea cantităţilor recepţionate de la organele electorale inferioare, transmiterea se va realiza prin intermediul SA „SanFarm-Prim”,

desemnată prin lege în calitate de depozit farmaceutic pentru recepţionarea cu titlu gratuit, precum şi eliberarea cu titlu gratuit a medicamentelor

şi echipamentelor de protecţie, iar ulterior bunurile vor fi repartizate instituţiilor medico-sanitare publice, conform necesităţilor.

Totodată, în contextul în care CEC poate organiza alegeri locale noi de două ori pe an şi în eventualitatea prelungirii stării de urgenţă în sănătate publică,

pentru optimizarea procedurilor de asigurare a echipamentului de protecţie în procesul de organizare a scrutinului, va fi stocată o cantitate de echipament de protecţie din cel nefolosit (94 000 de măşti de protecţie şi 500 de costume de protecţie, această cantitate fiind estimată pentru activitatea a 70 de birouri electorale

ale secţiilor de votare şi participarea a 80 de mii de alegători).

Amintim că pentru prevenirea răspândirii infecţiei COVID-19 în cadrul alegerilor prezidenţiale din acest an,

au fost achiziţionate măşti şi costume de protecţie, mănuşi, termometre, viziere, dezinfectanţi în vederea dotării corespunzătoare a organelor electorale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata