Editorial de Victor Nichituș | AUR, NU ALTA

0 93
Nicolae, pe 6 decembrie, românii își vor alege reprezentanții în Parlament. Pentru cetățenii români aflați în străinătate votul va dura două zile – sâmbătă și duminică, pentru a se putea respecta distanțarea socială și măsurile anti-pandemie dar și pentru a se oferi suficient timp celor care vor să voteze.
Între Prut și Nistru vor fi organizate 30 de secții de votare. Aproximativ 1 milion de basarabeni au cetățenie română. Nu mă aștept să participe toți la vot – probabil nici acasă, nu va exista o rată mare de participare la vot. Românii se tem de coronavirus și vor sta acasă, pentru alții, neparticipare va fi o formă de pedepsire a clasei politice românești pentru modul în care administrează pandemia. Nici între Prut și Nistru nu va exista o participare foarte mare la vot – mulți dintre cetățenii români cu domiciliul în Republica Moldova fiind plecați peste hotare – ei sunt cei care s-au prezentat în număr mare la alegerile prezidențiale moldovenești. Nu exclud că autoritățile române cunosc regiunile din UE în care se află concentrații mari de basarabeni. Am spus și repet, că atât timp cât România și Republica Moldova nu vor avea o viață economico-financiară, politică și psihică comună, vor exista diferențe. Născut în Bacău și locuind în Chișinău îmi dau seama cel mai bine de aceste diferențe. Este drept – diferențele nu mai sunt atât de mari ca la începutul anilor 90. Dar ele există. Am urmărit/urmăresc/voi urmări desfășurarea proiectelor statului român în Republica Moldova – locuiesc aici permanent, deci am posibilitate să fac asta. Am crezut, că în 2018, Anul Centenarului Marii Uniri va fi construit măcar un pod peste Prut ori statul român va investi major într-unul din sectoarele anunțate a fi de interes strategic, energetic ori comunicații. Nu s-a întâmplat. Anul Centenarului fost despre Unire, inclusiv peste Prut, dar Prutul a rămas să plângă după poduri. Nici o guvernare de la București nu a făcut investiții mari în Republica Moldova, investiții care să producă plus valoare. Singura investiție făcută a fost cea a lui Băsescu care a relaxat procesul de redobândire a cetățeniei – a fost o investiție în voturi. PMP-ul, și el personal, a fost salvat datorită voturilor din Republica Moldova. Nici Băsescu nu a construit vreun pod. Am sugerat în textele semnate, că basarabenii, indiferent de etnicitatea lor, au nevoie de un pod investițional românesc în Republica Moldova – acest pod, care va oferi locuri de muncă, va face ca prezența românească stimată. Constat, de mai multă vreme, că Bucureștiul oficial îi vede pe basarabeni doar ca o masă electorală care poate fi folosită la necesitate, un plan strategic și de lungă durată de conectare a regiunii la România, nu există. Mă voi duce mâine la vot – este și asta un mijloc de a pedepsi pe acei politicienii români care sunt indiferenți față de Basarabia. Chiar dacă nu îmi place modul zgomotos în care face politică George Simion voi vota Alianța pentru Unirea Românilor. Cel puțin Simion a fost în Basarabia și a călcat prin satele și orașele moldovene, nu ca alții, care vorbesc și fac analize doar din birouri. Dacă va ajunge în Parlamentul României voi avea grijă să-i aduc aminte să își îndrepte atenția către noi și să depună eforturi pentru crearea unui plan strategic de lungă durată destinat Republicii Moldova, un proiect de țară care poate fi elaborat de noua clasă politică care va accede în Parlamentul României după alegerile din 6 decembrie.
Conservatorii români, cei mai noi reprezentanți ai clasei politice românești, au obligația să construiască acest concept dedicat spațiului dintre Prut și Nistru.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata