Editorial de Victor Nichituș | DESPRE CUTREMURUL AUR ÎN NOUA ECUAȚIE POLITICĂ DIN ROMÂNIA

0 43

Alegerile parlamentare din România au avut ca principală caracteristică cea mai mică prezență la vot înregistrată în ultimele trei cicluri electorale – 31, 84%. Datorită acestei prezențe au apărut rezultatele surpriză:  lipsa PMP ori Pro-România din Parlament, apariția Partidului AUR. Dacă prezența era mai mare formațiunea politică a lui Băsescu trecea pragul electoral.

Dincolo de desfășurarea lor pe timp de pandemie, au mai fost lucruri care a convins oamenii să stea acasă, chestiuni micuțe dar cu impact – desfășurarea fără spectatori a ceremoniilor cu ocazia zilei naționale a României ori închiderea piețelor și redeschiderea lor în ziua alegerilor, au fost lucruri care au contribuit a formarea comportamentului din data de 6 decembrie.

Halucinanta poză a președintelui Iohannis care vorbește singur sub Arcul de Triumf a întărit sentimentul de participare la vot al celor care au decis asta. Clar că ei au votat împotriva PNL.

Surpriza acestor alegeri parlamentare a constituit-o intrarea, cu un procent ridicat, a partidului condus de Claudiu Târziu și George Simion în Parlamentul de București și lipsa PMP, formațiunea prin  care Traian Băsescu își păstra greutatea în ecuațiile politice românești.

Surpriza îmi pare mai mult mimată. În spațiul public românesc au apărut mai multe voci care au vorbit despre colaborarea fostului președinte al statului român cu poliția politică a lui Ceaușescu, era destul de clar că el își pierde din simpatizanți, fie ei chiar cu domiciliul între Prut și Nistru.

Apropo, structura rezultatelor alegerilor parlamentare înregistrate în urma votului basarabenilor arată că votul lor a fost împărțit aporape egal, între PNL și PMP, doar aproape 9% s-a dus către AUR. Acest lucru înseamnă că electoratul basarabean a contribuit destul de puțin la accesul acestei formațiuni în Parlamentul României.

Îmi pare firesc să fie așa – majoritatea cetățenilor români dintre Prut și Nistru au simpatii pentru Maia Sandu ori Andrei Năstase, alții rămân să fie băsiști care odinioară au votat pentru Dorin Chirtoacă ori Mihai Ghimpu.

Între Prut și Nistru, voturile pentru AUR vin din zona protestatară a celor care l-au cunoscut pe George Simion și care au participat la acțiunile desfășurate de el în Republica Moldova. Multe dintre aceste acțiuni au fost la limita legislației moldovenești dar atunci au contribuit la obținerea unui rezultat bun pentru formațiunea politică condusă de Băsescu.

Jurnaliștii români au afirmat că nu cunosc multe despre AUR – acest lucru vorbește despre scurta memorie a jurnaliștilor. Jurnaliștii români  nu au făcut legătura dintre AUR și Acțiunea 2012 condusă de George Simion. Dar zgomotoasele proteste ori demonstrații organizate de el au avut destul de mare acoperire mediatică atât în 2018 cât și în 2019.

Mulți se întreabă care este motivul pentru care o parte a electoratului românesc a preferat Partidul AUR – probabil este vorba de discursul, pe înțelesul tuturor, pe care îl promovează această formațiune politică care vorbește în termeni accesibili despre  națiune, familie, credință și libertate.

În acest moment Alianța pentru Unirea Românilor este contestată, criticată și acuzată de extremism. Președintele Senatului acestei formațiuni, scriitorul Sorin Lavric, a fost dat afară din funcția de director de programe al Uniunii Scriitorilor și din cea de redactor al revistei România Literară pentru un text în care a spus că prin intrarea AUR în Parlamentul României începe refromarea clasei politice românești. Ceea ce vorbește despre calitatea democratică a acestei instituții a scritorilor români.

Alți intelectuali români afirmă că vocea AUR este vocea proletariatului suburban și provincial, a unor patrioți bizari. Fostul președinte al României, Băsescu, a spus cu text deschis că AUR ar putea fi un proiect al Kremlinului.

Sunt bucuros că AUR a intrat în Parlamentul României. Știu că, datorită lor, acolo vor puse în discuții chestiuni importante care țin de opțiunile fundamentale ale statului român cum ar fi diluarea României în ciorba Uniunii Europene ori păstrarea statului român alături de Satele Unite ale Americii. Alianța pentru Unirea Românilor va completa în legislativ spectrul grav dezechilibrat al vocilor politice românești care au un discurs yesmen în fața Uniunii Europene.

Viata democratică a oricărui stat se naște din confruntări și argumente. Ceea ce ce se întâmplă în ultimii ani în România este un jalnic abandon în fața oficialilor de la Bruxelles care, de multe ori, nu ține cont de interesele naționale ale statului român. Apariția AUR a provocat deja cutremure pe scena politică românească, demisia premierului Ludovic Orban ține inclusiv de scorul mare luat de această formațiune politică.

Vom putea vorbi despre noile relații ale României cu Republica Moldova atunci când vom cunoaște care sunt comisiile parlamentare pe care această formațiune politică le va prezida.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata