Editorial de Victor Nichituș | REPUBLICA MOLDOVA ÎN LUPTA INTERNĂ PENTRU PREȘEDINȚIA PNL

0 89

Ludovic Orban încearcă să acumuleze puncte pe segmentul naționalist al liberalilor români – puncte necesare în bătălia internă pentru președinția partidului din care face parte. Domnul Orban a înțeles că dosarul Republicii Moldova se află la Palatul Cotroceni și încearcă, prin invitația făcută președintelui parlamentului de la Chișinău, de a vizita România, să recupereze ce mai poate fi recuperat. În PNL mai există suficienți seniori care vibrează la cuvântul Basarabia. Departe de mine gândul că vizita la București a președintelui Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, nu ar fi necesară și salutabilă. Dezvoltarea relațiilor parlamentare dintre cele două state românești, vecine, a fost una mai puțin exploatată în trecut – de aici, aspectul pragmatic semnalat în luarea de cuvânt a președintelui legislativului moldovean, domnul Grosu. Nu pot însă uita, că la începutul anului 2019, premierul Orban a fost cel care nu a vrut să se întâlnească cu premierul moldovean Ion Chicu. Orban a fost cel care a politizat relațiile moldo-române. Motiv pentru care în perioada 2019-2020 relațiile dintre cele două state au intrat într-o ceață relativă, vizibilitatea revenind după victoria în alegerile prezidențiale a doamnei Maia Sandu și vizita la Chișinău a președintelui Iohannis. Cel mai probabil, Ludovic Orban a înțeles eroarea politică pe care a făcut-o permițând dosarului moldovenesc să migreze de la Palatul Victoria(sediul Cabinetului de Miniștri) la Cotroceni (sediu instituției prezidențiale românești). Politizarea relației cu Republica Moldova a dus la lipsa de pe agenda publică a premierului Orban a discursului naționalist dedicat Basarabiei adică relației cu statul moldovean. Dacă relația cu Republica Moldova îi va aduce puncte lui Ludovic Orban în lupta internă pentru președinția PNL putem spune că Republica Moldova va avea un prieten în plus. Într-un discurs recent, Ludovic Orban își întorcea atenția către valorile naționale existente în gruparea liberală. Mi-ar place să cred că discursul nu a fost unul doar electoral. Dar vorba veche, vrabia mălai visează.
Între timp, știrile din seara zilei de 1 septembrie spun că alianța PNL-USR de la București se clatină, că miniștrii USR au plărăsit Palatul Victoria, că în această criză ori început de criză PSD-ul nu are nici o voce iar AUR a anunțat moțiune de cenzură la adresa Cabinetului Cîțu. Dacă va cădea Guvernul condus de actualul premier al României, domnul Ludovic Orban ajunge președintele PNL. În condițiile în care social-democrații români, aflați în opoziție, pierd/refuză oportunitățile politice apărute, PSD-ul se descalifică iar AUR devine singura opoziție politică din România.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata