Editorial de Victor Nichituș | STAREA DE FAPT: ALEGERILE VIITOARE SE JOACĂ ACUM

0 30

Polonia a chemat luni, 10 august, la organizarea unui summit extraordinar al Uniunii Europene cu privire la situaţia din Belarus, după alegerile prezidențiale din acest stat. Un asemenea scenariu ar putea fi dorit și de unii dintre contra-candidații lui Igor Dodon în cazul în care acesta ar câștiga alegerile prezidențiale.

Președintele Dodon nu și-a declarat, cu subiect și predicat, intenția de a participa la cursa prezidențială, el a a declarat că, “doar reglementarea transnistreană ar fi o motivație pentru a candida la un al doilea mandat”. De aici

În schimb, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a susținut, în mai multe rânduri, că autoritățile moldovene ar pregăti fraudarea alegerilor prezidențiale. De aici.

Precizările făcute de Igor Dodon, cu referire la decizia Curții Constituționale din 6 august, arată că viitoarea cursă electorală se va desfășura în formatul actual de putere.

Opoziția parlamentară nu are, în acest moment, pârghii legale pentru a schimba ecuația de putere existentă. “Decizia Curții Constituționale afirmă că președintele este obligat să desemneze propunerea pentru funcția de prim ministru a unei majorități formalizate. O majoritate formalizată se anunță în ședința Parlamentului Republicii Moldova. În cazul în care nu există o majoritate formalizată, șeful statului poate anunța o altă candidatură”, a precizat președintele Dodon. De aici.

Ceea ce înseamnă că este greu de presupus că, până la data de 1 noiembrie, ar putea exista o majoritate formalizată care va demite Cabinetul Chicu și va instala un nou guvern. Această stare de fapt arată că prezidențialele din Republica Moldova se vor desfășura în formatul existent de putere, guvernul de coaliție PSRM/PDM va fi cel care va administra petrecerea scrutinului.

Propunerea liderului Partidului Democrat din Moldova, Pavel Filip, de a iniția discuții cu colegii din PAS, PSRM și Plarforma DA pentru trei subiecte fierbinți- situația critică din agricultură provocată de secetă, desfășurarea alegerilor libere și corecte și pandemia de COVID-19 – este salutabilă. Maia Sandu și Andrei Năstase ar trebui să agreeze această propunere.

Ar fi o platformă de discuții pentru evitarea unor derapaje de la normele electorale existente și apariția, Doamne ferește, a unor situații de tulburări sociale în urma alegerilor prezidențiale, ca în Belarus.

La conferința de presă de la Condrița, șeful statului moldovean a afirmat că nu există interes din partea jucătorilor geopolitici “serioși” pentru destabilizarea situației politice moldovenești în eventualitatea în care candidatul socialiștilor ar câștiga mandatul de președinte. “Fără susținere serioasă din exterior destabilizarea Republicii Moldova nu este posibilă”, a concretizat Dodon. De aici.

Lipsa reprezentanților formațiunilor politice conduse de Maia Sandu și Igor Dodon de la discuțiile propuse de Pavel Filip ar trezi supoziții nefirești, de tipul că cei doi ar spera într-un suport extern pentru destabilizarea statului moldovean. Ceea ce nu poate fi adevărat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata