Expert: Parlamentul trebuie dizolvat, dacă Guvernul Grosu nu e votat

0 68

Prevederile din hotărârea Curții Constituționale, potrivit cărora „majoritatea parlamentară absolută are posibilitatea să abordeze problema învestirii Guvernului

în cadrul consultărilor obligatorii” cu șeful statului, „în cazul dizolvării Parlamentului” în situația în care expiră termenul prevăzut de Constituție,

reprezintă o „invenție neconstituțională” care și mai tare aprofundează criza politică. De această părere este deputatul în primul Parlament

și membrul comisiei de elaborare a Proiectului de Constituție, Alexandru Arseni, scrie deschide.md.

Solicitat de reporterul Deschide.MD, expertul în drept constituțional a menționat că potrivit prevederilor legislației,

hotărârea Curții Constituționale este definitivă și obligatorie. Ea îi permite lui Igor Grosu să lucreze în continuare asupra programului de guvernare și echipei,

iar ulterior, acesta urmează să solicite Parlamentului acordarea votului de încredere.

Vorbind despre argumentele din hotărârea CCM care ar permite „majorității parlamentare” să se opună dizolvării forului suprem,

chiar dacă au expirat termenele prevăzute de Constituție, Alexandru Arseni a declarat că aceasta reprezintă „o invenție care nu are suport constituțional”.

„Articolul 85 (al.2) din Constituție poartă un caracter imperativ. După eșuarea a două încercări de învestire a Guvernului, președintele R.Moldova,

după consultarea fracțiunilor parlamentare, poate dizolva Parlamentul. Partea dispozitivă este clară: se respinge sesizarea, se recunoaște constituțional Decretul, prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac. Gata, s-au terminat discuțiile. Aceasta este partea obligatorie a hotărârii CCM de azi”,

a declarat constituționalistul.

Alexandru Arseni atrage atenția asupra faptului că actuala „majoritate”, creată în Parlament în vederea susținerii candidaturii lui Vladimir Golovatiuc,

este contrară prevederilor legislației.

„Ce se bagă ei cu majoritatea absolută formalizată? Este o invenție care nu are suport constituțional. Nimeni nu se uită la prevederile Regulamentului Parlamentului, potrivit cărora «majoritate parlamentară este considerată fracţiunea sau coaliţia fracţiunilor, anunţată prin declaraţie, care cuprinde mai mult de jumătate din deputaţii aleşi». Nici acum nu există majoritate parlamentare formată în conformitate cu prevederile Regulamentului.

Ceea ce a citit domnul Furculiță, același lucru a fost anunțat și data trecută. Mai mult decât atât, în cadrul consultărilor din 16 martie 2021 cu șeful statului,

nu s-a prezentat niciun fel de majoritate. Nici acea listă care a semnat pentru doamna Durleșteanu.

Fiecare fracțiune în parte a venit și a avut consultări cu președintele Maia Sandu. Se operează cu niște noțiuni absolut neconstituționale,

inventate care pun în încâlceală atât Curtea Constituțională, cât și președintele și Parlamentul”, a precizat expertul.

Potrivit lui Arseni, dacă pică cea de-a doua încercare de învestire a Guvernului, se recurge la dizolvarea Parlamentului, avizul este transmis Curții Constituționale

care constată circumstanțele de dizolvare.

„Orice invenție poartă un caracter speculativ, politic și va încurca mai tare funcționarea mecanismului constituțional”, a punctat el.

Amintim că Înalta Curte a declarat astăzi constituțional decretul Maiei Sandu privind desemnarea lui Igor Grosu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru.

În hotărârea motivată a CCM s-a menționat că „majoritatea parlamentară absolută a cărei formalizare a fost anunțată după emiterea Decretului

contestat beneficiază de suficiente garanții constituționale”: „În ipoteza în care expiră termenul prevăzut la articolul 85 alin. (2) din Constituție, majoritatea parlamentară absolută are posibilitatea să abordeze problema învestirii Guvernului în cadrul consultărilor obligatorii cu Președintele Republicii,

în cazul dizolvării Parlamentului”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata