Facebook vrea să construiască platforme speciale pentru copii. Versiune de Instagram pentru cei sub 13 ani, în lucru

0 11

Momentan, politica Facebook împiedică utilizatorii sub 13 ani să-și facă un cont pe Instagram. Așa că se lucrează la o versiune a aplicației care să fie doar pentru copii. Vreau să-ți amintesc că Facebook a creat deja o variantă de Messenger pentru copii între 6 și 12 ani.

Într-o notă internă, Facebook a dezvăluit intenția de a dezvolta această versiune de Instagram care le-ar oferi un control părinților.

Purtătorul de cuvânt al Facebook-ului, Joe Osborne, a confirmat această intenție. El a spus că tot mai mulți copii își întreabă părinții dacă pot intra pe astfel de aplicații pentru a fi în contact cu prietenii lor.

Intenția Facebook este de a oferi o variantă părinților prin care ei să aibă controlul. Că dacă va exista o variantă sigură pentru copii, aceștia o vor folosi pe aceasta

și nu vor mai încerca să își facă un cont pe platforma principală unde nu există măsuri de protecție și monitorizare.

Cert este că platformele caută soluții pentru protejarea copiilor asta după ce au și încasat-o. Google a primit o amendă de 170 de milioane de dolari în 2019

pentru că se uita la istoricul căutărilor de pe Youtube ale conturilor copiilor pentru a le oferi pe tavă reclame.

Iar TikTok și-a schimbat termenii recent pentru a-i proteja pe copii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata