Federația sindicală ”Sănătatea” critică decizia Guvernului din 3 septembrie curent prin care se anulează îndemnizațiile pentru lucrătorii medicali infectați cu COVID-19

0 56

Federația Sindicală “Sănătatea” susține că decizia Guvernului condus de Ion Chicu, care a aprobat anularea indemnizației unice de 16 mii de lei pentru personalul medical infectat cu noul coronavirus, este una inadmisibilă. În acest context, reprezentanții Federației solicită autorităților responsabile de a interveni prompt și de a identifica resurse financiare pentru a oferi, în continuare, ajutorul financiar.

Amintim că proiectul de lege prin care ar putea fi anuleate indemnizațiile unice de 16 mii de lei a fost aprobat la ședința de joi a cabinetului de miniștri. De altfel, prevederea se regăseşte într-un proiect de lege care nu are nimic în comun cu acest subiect.

Ședința de Guvern a fost anunțată târziu, iar ordinea de zi a fost publicată când miniștrii erau deja în sală. Documentul adoptat se referă, printre altele, și la abrogarea articolului 6 din legea cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică. Acesta stabilește că mai mulți angajați care luptă în prima linie cu noul virus și s-au infectat la locul de muncă vor primi o indemnizație unică în mărime de 16 000 de lei. În nota informativă a documentului se menționează că banii vor fi redistribuiţi pentru susţinerea salariaților, în contextul pandemiei de coronavirus. Proiectul va ajunge și pe masa deputaților.

Până în prezent, peste 1 000 de angajați din domeniul sănătății au primit indemnizație unică de 16 mii de lei, după ce au fost testați pozitiv la COVID-19. În total, de la debutul pandemiei, peste patru mii de cadre medicale s-au infectat cu noul coronavirus.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata