Ferrari SF90 Spider, primul hibrid decapotabil cu aproape 1000 de cai putere

0 66

Italienii de la Ferrari vor să ducă experiența condusului și mai departe și prezintă primul hibrid decapotabil – SF90 Spider.

Acoperișul poate fi acționat în timpul condusului și în 14 secunde este complet tras, sau deschis, după bunul plac al șoferului.

Scuderia de la Maranello a trebuit să facă eforturi serioase de inginerie ca să păstreze linia suplă caracteristică Ferrari.

Sub capotă e motorul de 4 litri turbo cu 8 cilindri în V, care asigură 769 de cai putere, dar și trei motoare electrice care mai adaugă 217 cai.

Bolidul mai este dotat și cu patru moduri de conducere: E-Drive, integral electric, cu o autonomie de 25 de kilometri, la o viteză de 135 de kilometri pe oră; Hybrid, cu accent pe eficiența energetică: Performance, în care motorul încarcă bateria pentru când ai nevoie de putere și Quality, care dezlănțuie toți cei aproape 1.000 de cai putere.

Spider va fi disponibil din trimestrul doi al anului viitor pentru 473.000 de euro. Cu aceiași bani ai putea cumpăra 25 de Toyota Yaris hibrid, cea mai ieftină mașină hibrid de pe piață.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata