FOTO | Accident grav cu implicarea a trei automobile în apropierea satului Sociteni

0 140

O mașină a luat foc, în această dimineață, după ce a fost lovită frontal de un alt automobil. Accidentul s-a produs în apropierea satului Sociteni, raionul Ialoveni.

Impactul a fost atât de puternic încât vehiculele au fost transformate în mormane de fiare, iar unul a fost practic distrus de flăcări. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General de Poliție, Silvia Vetcu, în accident au fost implicate, în total, trei maşini. Şoferița automobilului care a luat foc s-a ales cu arsuri.

Numeroase traumatisme a suferit şi un alt conducător auto. Ambii au fost transportați la Institutul de Urgență din Chișinău. Deocamdată, nu se cunosc circumstanţele în care s-a produs nenorocirea. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri și salvatori care au avut nevoie de 20 de minute pentru a stinge focul.

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata