Un bărbat a murit, după ce bicicleta cu care se deplasa a fost spulberată de pe traseu de un camion. Tragedia a avut loc în seara zilei de ieri, 19 septembrie, în jurul orei 20:30, în municipiul Comrat.

Mariana bețivu, ofițerul de presă al IGP, a declarat pentru Deschide.MD că victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 64 de ani. Acesta se deplasa cu bicicleta când a fost accidentat de un camion, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 50 de ani.

În urma impactului, biciclistul a amurit pe loc, până la venirea ambulanței.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.