FOTO | Două accidente grave într-o singură noapte, la Anenii Noi. Un mort și trei răniți

foto: deschide.md
0 62

Trei tineri au fost răniți, iar un bărbat a murit, după ce automobilele cu care se deplasau au fost implicate în două accdiente rutiere înregistrate în ultimile 24 de ore în Anenii Noi, scrie sursa citată.

Primul accident a fost înregistrat, în jurul orei 23:45, la intrarea în localitatea Roșcani, din direcția localității Bulboaca, când un șofer în vârstă de 37 de ani, se deplasa cu viteză excesivă când a pierdut controlul volanului unui Mercedes. Mașina a derapat de pe traseu, s-a răsturnat, și s-a izbit într-un copac, iar în urma accidentului, șoferul a murit pe loc până la venirea ambulanței.

Cel de-a l doilea accident, a avut loc în această dimineață, în jurul orei 06:05, în localitatea Bulboaca, din același raion, și a fost cu implicarea unui automobil de marca Audi și un compactor al S.A. Drumuri Anenii Noi.

Potrivit datelor preliminare, la volanul automobilului se afla un șofer în vârstă de 45 de ani, care avea trei pasageri, dintre care un tânăr de 21 de ani, o tânără de 19 ani, dar și o femeie de 36 de ani. Bărbatul se deplasa regulamentar, când a lovit din spate compactorul care se deplasa în aceiași direcție cu faruri față-spate pe timp de noape și ceață slabă. În urma impactului, ce trei pasageri din automobil au fost transportați la spital cu mai multe traumatisme.

Oamenii legii au pornit anchete în ambele cazuri și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-au produs cele două accidente.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata