FOTO | O nouă dronă subacvatică a Chinei, descoperită în apele teritoriale indoneziene

0 54

O dronă subacvatică de origine chineză a fost descoperită de un pescar indonezian în apropierea insulelor Selayar. Potrivit autorităților din Indonezia,

este vorba despre o dronă de supraveghere subacvatică asemenătoare unei torpile, construită de China Haiyi.

Dispozitivul mai este cunoscut și ca „Umbra mării”, a declarat Kelvin Wong, analistul principal al sistemelor fără pilot Janes, conform CNBC News.

Drona a fost prinsă, așadar, de un pescar indonezian, în năvodul său, în apropierea insulelor Selayar din provincia Sulawesi de Sud.

Obiectul misterios a fost depistat în luna decembrie a anului trecut, iar bărbatul l-a predat imediat Marinei indoneziene.

Acesta este al treilea planor subacvatic identic găsit în apele indoneziene în termen de doi ani, a spus Wong.

O dronă subacvatică de tip planor

Nu se știe de unde și de ce a fost lansată inițial drona, dar locația în care a fost găsită este „deconectată de pe căile navigabile internaționale și extrem de îndepărtată

de revendicările maritime adiacente ale Chinei”, a spus analistul. Obiectul este o dronă subacvatică de tip planor.

Totodată, nu a existat niciun studiu științific chinez cunoscut în apele indoneziene sau în jurul acesteia care să fi folosit acest planor în 2020, a remarcat Wong.

Se spune că dronele subacvatice utilizate în ultima operație cunoscută din decembrie 2019 au fost recuperate cu succes, a mai adăugat Wong.

Oferă date utile pentru submarine

Aceste obiecte sunt de obicei folosite pentru a efectua cercetări științifice asupra mediului subacvatic,

cum ar fi colectarea de date privind nivelurile de clorofilă și oxigen, precum și temperatura apei.

Astfel de date sunt utile și pentru operațiunile navale, în special în războiul submarin și antisubmarin, a punctat Wong.

„Cunoașterea superioară a apelor unei regiuni poate permite submarinelor să funcționeze mai liniștit și să reducă probabilitatea de descoperire”.

Wong a subliniat că cele mai recente planoare subacvatice găsite de indonezieni se aflau în apropierea căilor navigabile strategice și a punctelor de strangulare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata