FOTO | Obiecte care i-au aparţinut lui Ceauşescu, scoase la licitaţie. Prețurile încep de la câteva sute de euro

0 55

Mai multe obiecte care i-au aparţinut lui Nicolae Ceauşescu şi fotografii cu semnătura lui Constantin Brâncuşi vor fi scoase la vânzare la licitaţia organizată, pe 15 iulie, de casa Artmark.

Potrivit Artmark, în cadrul sesiunii va fi scoasă la vânzare, în premieră, o cruce din onix şi os primită de Nicolae Ceauşescu, în 1975, de la Patriarhul Makarios al III-lea, primul preşedinte al Ciprului, cu ocazia participării la Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa de la Helsinki. Crucea, însoţită de certificat RAPPS, va fi pusă în vânzare la preţul de pornire de 300 de euro. De asemenea, vor fi puse în vânzare două băşti ale lui Nicolae Ceauşescu şi un covor de lână, lucrat manual, cu funcţie omagială, cu portretul soţilor Ceauşescu, ce provine de la Palatul Primăverii. Cele două băşti vor fi puse în vânzare la preţul de 300 de euro fiecare, iar covorul la 800 de euro.

În aceeaşi licitaţie sunt scoase la vânzare trei fotografii realizate în prima jumătate a secolului trecut, de Aziz Eloui Bey şi Lee Miller, care i-au fotografiat, între alţii, pe Chaplin, Dali şi Man Ray. Fotografiile poartă desenele făcute şi semnate de Constantin Brâncuşi, circa 1937-1938. Cele trei fotografii pot fi licitate, fiecare pornind de la preţul de 1.000 euro, potrivit Agerpres.

Un alt lot important al licitaţiei este masca tradiţională triburilor Baule, ce a aparţinut Papei Paul al VI-lea, cu preţul de pornire de 1.500 euro.

Loturile licitaţiei “O călătorie în jurul lumii – licitaţia de artă exotică” pot fi vizionate zilnic, în regim gratuit, la Palatul Cesianu-Racoviţă.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata