Germania a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de cazuri de COVID-19 după luna mai

0 27

Germania a înregistrat 1510 noi cazuri de infectare cu coronavirus în 24 de ore. Aşadar cel mai mare bilanţ, zilnic din mai – până acum.

Şi Grecia cu aproape 270 suplimentare a atins un record. Pe de altă parte în Franţa purtarea măştii va fi, obligatorie de la 1 septembrie şi la locul de muncă.

Până atunci însă mii de oameni mai toţi fără mască au petrecut frenetic după ce echipa de fotbal Paris- Saint Germain a ajuns în finala Champions League.

Cui să-i mai pese de distanţare fizică, de măsuri de protecţie, când bucuria e atât de mare? La Paris, fanii echipei de fotbal PSG au scandat, au cântat şi s-au îmbrăţişat salutând ajungerea favoriţilor în finala Champion League, după victoria de aseară, din semifinale – 3-0 cu germanii de la Leipzig. Foarte puţini purtau şi măşti.

Mii de francezi s-au adunat în jurul stadionului campioanei Franţei, Parc de Princes, după ce se înghesuiseră în baruri şi pe terase ca să urmărească meciul.

Adunările cu multe persoane sunt interzise şi în Anglia. Însă într-o casă din Manchester a fost o petrecere la care au luat parte cel puţin 200 de oameni, în week-end, sâmbătă noaptea. Se vede cât de mulţi au fost în imaginile filmate în infraroşu dintr-un elicopter al poliţiei. Unii dintre petrecăreţi chiar se căţărau peste gard ca să intre înăuntru. Când poliţiştii au intervenit, au fost întâmpinaţi cu un bombardament de obiecte improvizate. O tânără de 27 de ani, care ar fi organizatoarea petrecerii, scapată de sub control, a fost amendată cu echivalentul a câteva sute de euro.

Între timp, numărul cazurilor de infectare continua să crească în ţările Europei occidentale.

Angela Merkel: ”Dacă numărul de noi infecţii nu scade, sau dacă va creşte şi mai mult, autorităţile landurilor trebuie să ia toate măsurile necesare. În orice caz, din punctul meu de vedere, în acest moment nu putem continua cu noi măsuri de relaxare”.

Germania a înregistrat 1510 noi cazuri în 24 de ore – un nedorit record cotidian, la care nu s-a mai ajuns din luna mai.

Vaccinările împotriva Covid-19 ar putea fi lansate în Germania la începutul anului viitor – spune şeful Institutului federal pentru vaccinuri şi biomedicină. Companii farmaceutice din întreaga lume efectuează studii clinice avansate, fiecare cu zeci de mii de participanţi, iar unele dintre ele se aşteaptă să afle, până la sfârşitul anului, dacă serurile lor împotriva coronavirusului sunt eficiente şi sigure.

Pe de alt parte, premierul australian Scott Morrison a anunţat că Australia şi-a asigurat accesul la vaccinul anti-Covid, dezvoltat de compania farmaceutică AstraZeneca şi Universitatea Oxford – pe care l-a descris drept unul dintre cele mai promiţătoare şi avansate din lume.

Scott Morrison, prim ministru Australia: ”Vom fi în măsură, dacă va avea suuces, să asigurăm vaccinul împotriva Covid-19 aici în Australia, fabricat în Australia, distribuit gratis pentru toţi cei 25 de milioane de australieni”.

Premierul Morrison ar fi vrut ca vaccinul să fie nu doar gratuit ci şi obligatoriu pentru australieni, cu excepţia cazurilor când nu exista recomandarea medicului pentru o astfel de imunizare. Dar imediat s-au iscat controverse, aşa că premierul şi-a retractat comentariile. Unii experţi şi-au exprimat temerile că discuţiile despre obligativitatea vaccinului ar fi contraproductive, şi chiar periculoase, de vreme ce nu există deocamdată certitudinea că vaccinul este eficient şi sigur.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata