Grecia va decreta stare de urgență la nivel întregii țări de sâmbătă

0 51

Începând de sâmbătă dimineață Grecia va intra în stare de urgență.

Anunțurile finale privind durata și modelul noii carantine vor fi făcute joi de prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis în discursul său programat la ora 12, transmite Kathimerini.

La decizia adoptării unor noi măsuri restrictive s-a ajuns după ce astăzi au fost înregistrate 2.646 de noi cazuri.

Rămâne de văzut dacă durata restricțiilor va fi cea recomandată de specialiști, de 30 de zile, sau va fi limitată la trei săptămâni. Noul lockdown se va baza pe restricțiile care sunt deja în vigoare la Tesalonic și Serres.

Astfel, începând de sâmbătă, în Atena și în restul Greciei vor fi puse în aplicare următoarele măsuri:

  1. Pentru orice deplasare cetățenii trebuie să trimită un sms către autorități. Deplasarea la și de la locul de muncă se va face exclusiv pe baza unui certificat eliberat de angajator.
  2. Se interzic deplasările în afara unităților regionale; se suspendă transportul aerian și feroviar.
  3. Se suspendă activitățile de vânzare cu amănuntul (cu excepția comerțului cu amănuntul de produse alimentare, de ex. supermarketuri, minimarketuri etc., precum și magazinele de animale de companie), se închid saloanele de coafură și frizeriile și serviciile de igienă personală.
  4. Se închid restaurantele. Vor fi permise însă serviciile de livrare la domiciliu.
  5. Magazinele alimentare vor fi deschise până la ora 20:30 și se prevede că vor fi deschise și în weekend.
  6. Există și o restricție privind transportul cu autoturismele personale. Este permisă prezența unui singur pasager în afara conducătorului auto (cu excepția minorilor).
  7. Cu excepția liceelor, care își vor desfășoară cursurile exclusiv online, școlile vor rămâne deschise.
  8. În lăcașurile de cult, slujbele se vor desfășura fără credincioși, fiind permise doar ceremonii funerare cu prezența a cel mult 9 persoane.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata