Grupările paramilitare din SUA au invadat străzile din marile orașe. Cinci state au risc crescut de violență

0 66

Mai puțin de o zi. Atât a mai rămas până când americanii își vor alege președintele. Decizia este luată în Statele Unite, dar efectele ei
se vor face simțite pe toată planeta. În America, violenţele sunt aşteptate să izbucnească în ziua alegerilor şi chiar şi după aceea. Chiar dacă peste 90 de milioane de americani au votat anticipat, alte zeci de milioane sunt aşteptate la urne în câteva ore. Starea de incertitudine faţă de cine ar putea deveni preşedintele SUA este fără precedent. Miliţiile, grupările extremiste şi paramilitare deja au început să-şi facă simţită prezenţa pe străzi şi în jurul secţiilor de votare.

Laurie Segall, reporter 60 Minutes, CBS: „Sunt Laurie Segall, sunt în faţa Michigan State Capitol, în spatele meu sunt bărbaţi înarmaţi, sunt membrii organizaţiei Boogaloo Boys. Ne-am strâns astăzi aici ca să facem apel la oficialii publici şi liderii politici să-şi îndrepte păcatele şi să reformeze metodele. Mulţi oameni cred că este vorba de un grup, o echipă sau o miliţie, dar este mai mult o mişcare. Oamenii împărtăşesc reciproc idei despre drepturile noastre individuale, despre cum trebuie să punem oamenii înaintea politicii şi să găsim în oameni ceea ce avem în comun.”

„Cred că orice s-ar întâmpla, oamenii vor fi răniţi, oameni vor muri,” a spus unul dintre membri organizației Boogaloo Boys.

Cinci state dintre care chiar şi cele decisive în alegeri, Pennsylvania, Georgia, Michigan, Wisconsin şi Oregon, au risc crescut de violenţă, potrivit unui studiu recent. Grupările armate paramilitare se antrenează în tactici hibride, lupte urbane, ample mişcări de stradă şi violenţe pe fondul creşterii tensiunii politice înainte de alegeri. Sunt organizate ideologic, sunt specializate în tehnici de propagandă şi se viralizează inclusiv prin platformele social media. Twittter, Facebook şi Google au anunţat deja că vor supraveghea activităţile Antifa, White Supremacists, Black Lives Matter, Proud Boys şi QAnon.

Statele Unite au pe teritoriul lor peste 80 de asemenea miliţii armate active, împărţite ideologic. Multe dintre ele au fost deja clasificate la terorism domestic de către structurile de aplicare a legii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata