Grupul apărut pe Telegram, imediat după ordinul lui Putin cu vaccinarea în masă: Imunizați toți, în grupuri de 5 persoane

0 50

Săptămâna trecută, președintele Vladimir Putin a ordonat vaccinarea în masă a populației. Totodată, autoritățile ruse au subliniat că într-o primă fază vor fi vaccinaţi angajaţii sistemului sanitar, profesorii şi asistenţii sociali. Cu toate astea, reporterii Meduza au aflat că în Moscova și în regiunea Moscovei se vaccinează cine vrea și când vrea. Ba mai mult, imunizarea a început mult mai devreme, iar instrucțiunile detaliate despre modul de vaccinare pot fi găsite într-un grup special din Telegram.

S-a lungit lista celor vaccinați în prima fază

Conform unui document emis de Ministerul rus al Sănătății, actualizat ulterior, primii vaccinați vor fi: medicii, profesorii, lucrătorii din transportul public, din comerț, ofițerii de poliție, lucrătorii din securitatea socială, angajații hotelurilor, angajații băncilor și companiilor de securitate, precum și studenții și școlarii.

„Când mergeți la vaccinare, luați cu dvs. pașaportul, polița de asigurare medicală și un document care confirmă faptul că lucrați în industria sau organizația relevantă. De exemplu, un certificat de la locul de muncă. Orașul își rezervă dreptul de a verifica exactitatea informațiilor furnizate” a avertizat primarul Moscovei.

Denis Logunov, unul dintre dezvoltatorii vaccinului rusesc de la Institutul Gamaleya, a declarat pentru Meduza că Sputnik-V nu a trecut încă de faza a treia a studiilor clinice: „În acest moment, se permite doar vaccinarea grupurilor de risc”, a menționat el.

Totodată, o sursă apropiată Ministrului rus al Sănătății suține că rezultatele finale ale studiului privind vaccinului anti-Covid, Sputnik V, vor fi publicate la sfârșitul lunii decembrie, în una dintre revistele medicale internaționale autorizate.

Medicii ruși, reticenți față de Sputnik-V

„Nu-mi plac experimentele făcute pe viața mea. Voi lua o decizie când voi vedea rezultatele. Atâta timp cât nu vor exista rezultate finale ale cercetării, voi refuza imunizarea până la final”, a declarat pentru Dmitri Belyakov, șeful sindicatului independent Feldsher.ru și paramedic într-un spital din Moscova.

Totul despre imunizarea cu Sputnik V, într-un grup pe Telegram

Pe 2 decembrie, imediat după anunțul președintelui rus, pe Telegram a apărut un grup denumit „Vaccinarea în masă cu Sputnik V”.

Printre primele mesajele au fost instrucțiuni detaliate despre cum rușii se pot vaccina fără restricții, indiferent de profesie. Totodată, administratorul grupului a subliniat că dornicii ar putea să meargă la unul dintre spitalele din regiunea Himki din Moscova și să întrebe acolo de „asistenta-șefă, Olga Pavlovna”, care se presupune că este responsabilă de vaccinare.

În total, chat-ul conține informații despre vaccinarea gratuită în șapte spitale din Moscova și din regiune.

Mai mult decât atât, în grup se menționează că ar fi de dorit ca rușii să vină în grupuri de 5 persoane. „Într-o fiolă sunt 5 doze, prin urmare este necesar să veniți într-un grup de 5 persoane. Ulterior, vaccinul este decongelat timp de 20 de minute”, acesta este unul dintre mesajele de pe grup.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata