Guvernul contrazice fake-ul lui Dodon. FMI nu a cerut niciodată majorarea TVA

0 100

Socialistul Igor Dodon recurge din nou la manipulări și deziformare doar ca să câștige capital politic. Fostul președinte a declarat azi că Fondul Monetar Internațional insistă ca R. Moldova să crească TVA de la 20% la 22%. În același timp, Ministerul de Finanțe susține că FMI nu a venit niciodată cu astfel de solicitări, scrie deschide.md.

În cadrul intervenției sale live de vineri, Dodon a venit cu scenarii sumbre pentru R. Moldova în caz că partidele de dreapta vor obține o majoritate parlamentară.

„Eu nu exclud ca după alegeri, în caz dacă majoritatea parlamentară, Guvernul, va fi format de forțele de dreapta, atunci am putea avea majorarea TVA-ului, la toți. Majorarea cu 2 puncte procentuale a taxei valoarea adăugată, va duce la creșterea prețurilor în lanț. De obicei, ei merg anume pe această abordare. Este o abordare greșită. În Republica Moldova unde oamenii de afaceri, business-ul își revine după pandemie, greu, dar își revine, să le mai majorăm acuma impozitele, aceasta ar fi o greșeală enormă”, a mai adăugat liderul PSRM.

Am încercat să obținem o reacție în acest sens de la reprezentanții FMI, aceștia însă au răspuns că Fondul nu comentează declarațiile politice. Așa că am întrebat la Ministerul de Finanțe dacă FMI a solicitat vreodată, inclusiv în cadrul ultimului program discutat, majorarea cu 2 puncte procentuale a cotei TVA? Adică de la 20% la 22%.

„Nu a solicitat. FMI nu vine cu solicitări către Guvern, dar are loc un proces de discuții în cadrul cărora se agrează măsurile de politici agreate atăt de Guvern, cât și de FMI”, au răspuns reprezentanții Fondului.

Nu e pentru prima dată când socialistul apelează la astfel de tehnici de manipulare doar pentru ca să-și ridice poziția în sondaje. În aprilie, Dodon a reactivat o sperietoare de care face uz de fiecare dată când simte cum este bătut încă un cui în sicriul său politic, ultimul în cazul de față. În cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune, Dodon a spus că R. Moldova riscă să fie implicată într-un război regional, dacă Maia Sandu va obține control asupra Parlamentului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata