Igor Dodon a comentat numărul mare de infectări cu COVID-19

0 151

Autoritățile nu iau în considerare posibilitatea sistării activităților economice din țară sau a procesului educațional. Declarația a fost făcută de președintele Igor Dodon, pe 28 septembrie, după ședința conducerii de vârf a țării. Șeful statului a dat asigurări că în spitale sunt suficiente locuri și că instituțiile medicale sunt dotate cu necesarul de medicamente și echipamente.

Igor Dodon a spus că autoritățile sunt îngrijorare privind numărul mare de cazuri de infectare cu COVID-19, însă locuri în spitale sunt suficiente.

„Vreau să vă informez că sistemul medical este pregătit, face față. Rata de ocupare a locurilor în spitale este pentru copii de 40%, iar pentru adulți de 75%. Locuri în spitale sunt, situația este gestionată. R. Moldova este asigurată cu tot ce este necesar: medicamente, teste”, a anunțat șeful statului.

Igor Dodon a precizat că mai mulți deputați au contractat virusul.

„Sunt și mai mulți deputați testați pozitiv și conducerea parlmentului urmează să ia o decizie și în acest sens”, a precizat Dodon, fără să ofere alte detalii.

Președintele țării a precizat că nu este în luată în considerare posibilitatea sistării activității agenților economici sau a școlilor și grădinițelor.

„Noi NU examinăm situația de a stopa activitatea economică din țară din cauza situației privind Covid. Trebuie să dăm posibilitate agenților economici să acționeze. Același lucru se referă și la sistemul educațional. Nu examinăm la această etapă posibilitatea de sistare a procesului educațional. Pentru acele cazuri din școli și grădinițe se iau decizii pentru localitatea concretă”, a declarat Igor Dodon.

Șeful statului a mai spus că este important ca în Republica Moldova să ajungă cât mai repede vaccinul împotriva COVID-19 și a amintit că țara noastră a făcut un demers către Rusia, pentru a beneficia de preparatul elaborat, îndată ce acesta va trece de toate etapele necesare de testate.

Amintim că, sîmbătă, a fost înregistrat cel mai mare număr de infectări cu COVID-19 din ultimele 6 luni: aproape 900 de cazuri timp de 24 de ore. Bilanțul a ajuns la aproape 51 de mii de cazuri și circa 1300 de decese.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata