Igor Dodon anunță că a anulat cetățenia ex-deputatului român Cristian Rizea

0 77

Igor Dodon anunță că a luat decizia de anulare a cetățeniei R.Moldova lui Cristian Rizea, ex-deputat PSD România, condamnat pentru corupție și spălare de bani. Declarația a fost făcută în cadrul unui briefing de presă.

„S-a discutat foarte mult în presă despre un oarecare Rizea, cetățean al României, care s-a ascuns în Moldova. Vreau să vă spun că la propunerea Comisiei pentru cetățenie, ieri am semnat un decret prin care am anulat cetățenia acestui personaj. Deja organele competente din R.Moldova și România trebuie să facă schimb de informații și să întreprindă acțiuni pentru a-l expulza din țară pe acest criminal, conform justiției din România”, a declarat el.

Amintim că, pe 12 octombrie curent, GÂNDUL.RO a publicat o investigație care demonstrează că politicianul român Cristian Rizea este sprijinit de serviciile secrete ruse, iar la Chișinău se află sub umbrele de protecție a lui Igor Dodon, directorul adjunct al SIS, Artur Gumeniuc, fiind cel care i-a făcut lui Rizea conexiunea cu Dodon. Totodată, în investigație Gumeniuc este acuzat că are legături strânse cu Serviciile ruse de informații.

În aceeași zi, Administrația prezidențială anunța că nu a emis niciun decret de acordare a cetățeniei R.Moldova politicianului-fugar din România, Cristian Rizea. Ulterior, Igor Dodon, a anunțat pe 16 octombrie că îi va retrage cetățenia fostului deputat PSD, care se ascunde la Chișinău după ce a fost condamnat penal în România.

 

sursa: deschide.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata