Igor Dodon: Eu nu am avut parte de o opoziţie atât de profesionistă cum va avea parte PAS

0 125

“Aşa e democraţia. Când se schimbă cei care conduc ţara, când un partid trece în opoziţie, iar altul vine la guvernare. Noi percepem acest rezultat ca o normă firească a democraţiei”, a declarat Igor Dodon, luni, într-o conferinţă de presă.

Liderul PSRM şi-a recunoscut înfrângerea. Dodon a spus că se aşteptau la un rezultat mai bun, dar a precizat că socialiştii şi comuniştii vor fi în opoziţie şi vor veghea ca partidul care a câştigat alegerile să-şi îndeplinească promisiunile electorale.

“E un fel de stat captiv, dar din alt punct de vedere, de aceea vreau să le urez sincere felicitări şi mult succes. Noi vom fi în opoziţie. Opoziţie bine pregătită, profesionistă, resposnsabilă şi o să urmărim foarte atene ca ei să-şi îndeplinească toate promisiunile”, a spus Dodon.

Dodon a precizat că BECS va sancţiona orice abuz şi orice înrăutățire a calităţii vieţii prin metode legale.

“Noi vom sta la paza integrităţii şi suveranităţii, dar este necesar repede să ne apucăm de lucru. Stimaţi oponenţi politici, stimaţi viitori colegi de Parlament vă îndemnăm foarte rapid să trecem toate procedurile juridice de aprobare a rezultatelor, de numire a guvernului. Felicitări, succese. Responsabilitat şi aşteptările sunt foarte- foarte mari”, a spus Dodonn.

Potrivit liderului PSRM, cel mai probabil, socialiştii şi comuniştii vor constitui o fracţiune în Parlament.

“Noi am anunţat că ne dorim foarte mult ca unitatea blocului să rămână şi după alegeri. La sigur vom rămâne o echipă comună”, a spus Igor Dodon.

Întrebat dacă PSRM şi PCRM vor organiza proteste stradale, Igor Dodon a răspuns că nu este timpul potrivit pentru manifestaţii.

“Cred că acum nu are sens să scoatem oamenii în stradă, Acum nu e timpul protestelor. Oamenii au obosit de politică şi vor rezultate concrete. Scenariile mele sunt foarte pesimiste, dar trebuie să le dăm posibilitatea să lucreze”, a menţionat liderul socialist.

Totodată, Dodon a spus că nu exclude organizarea protestelor stradale, dacă se va atenta la suveranitatea ţării sau va fi destabilizată situaţia în regiunea transnsitreană.

“Este foarte important ca opoziţia să fie profesionistă şi responsabilă. Eu nu am avut parte de aşa opoziţie profesionistă cum o să aibă ei (PAS – n.r.). Noi suntem mult mai pregătiţi în opoziţie decât au fost iei în opoziţie”, a conchis Igor Dodon.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata