Igor Dodon: Nu va fi niciun fel de unire cu România. Liniștiți-vă

0 146

„Nu va fi niciun fel de unire” dintre România și Republica Moldova. Asta spune Igor Dodon atunci când este întrebat despre apropierea și armonizarea celor două maluri ale Prutului, în contextul în care se laudă cu armonizarea celor două maluri ale Nistrului.

Șeful statului admite că cele două maluri ale Prutului pot fi „armonizate în conformitate cu directivele UE”, nefiind vorba de o eventuală unire dintre România și Republica Moldova.

„Unire n-o să fie, liniștiți-vă. Nu va fi niciun fel de unire. Nici vouă asta nu vă trebuie. Vouă vă trebuie probleme pe capul vostru? Unire n-o să fie. Suntem țări separate, vecine. Vă stimăm (respectăm – n.r.). Sunteți frați, un pahar de vin, țuică…veniți în ospeție, dar niciun fel de unire n-o să fie. Armonizarea are loc în conformitate cu directivele UE, pentru că asta favorizează investițiile, comerțul și altele”, a declarat Igor Dodon în cadrul vlogului său Președintele Răspunde.

Președintele refuză o eventuală consiliere pe acest subiect din partea personalului din România sau din oricare altă țară.

„Nu știu dacă mă ține buzunarul ca să-mi iau un consilier străin. Dar cred că nici nu este cazul ca președintele țării să aibă consilieri străini”, a adăugat Igor Dodon.

 

sursa: cotidianul.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata