Igor Dodon o laudă pe Natalia Gavriliță: Sunt 2 scenarii după desemnarea premierului

0 140

Președintele PSRM, Igor Dodon, susține că Natalia Gavrilița, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, este o persoană profesionistă.

Fostul președinte a precizat, în cadrul emisiunii live din 29 ianuarie, că socialiștii nu au decis dacă vor vota sau nu guvernul Gavrilița.

„În 2007 am promovat-o în funcția de șef de direcție sau de departament în cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, cum se numea pe atunci.

Am avut o conlucrare foarte bună, consider că, dincolo de preferințele politice, doamna Gavrilița este un profesionist, de altfel nu era să o iau în echipă în 2007”,

a declarat Dodon și a precizat că, în 2008, în timpul guvernului Grecianîi, i-a propus Nataliei Gavrilița să conducă Direcția politici din cadrul executivului.

Igor Dodon nu a precizat dacă socialiștii vor susține guvernul propus de Natalia Gavrilița.

„Cred că atunci când votezi un guvern, nu votezi doar din considerente ale profesionalismului, ci și din considerente politice”, a conchis Dodon.

Liderul PSRM a precizat că socialiștii vor decide dacă vor susține candidatura Nataliei Gavrilița în cadrul Consiliul Politic al formațiunii,

care va avea loc în zilele următoare. Igor Ddodon a subliniat, însă, că PSRM va participa la ședința parlamentului.

Igor Dodon a anunțat două scenarii după desemnarea premierului:

1. Alegeri parlamentare anticipate în luna iunie.

2. Fără alegeri anticipate în acest an sau chiar până în 2023.

„În caz dacă acest Guvern va fi votat din prima sau din a doua încercare, anticipate nu vor fi și vor fi alegeri ordinare în 2023.

Care este sensul să votezi un guvern propus de Maia Sandu care va activa doar 3-4 luni’. Trebuie să-i dai posibilitatea să activeze doi ani înainte”, a declara socialistul.

Maia Sandu a desemnat-o pe Natalia Gavrilița la funcția de premier al țării.

PAS a anunțat că nu va vota în favoarea învestirii acestui executiv, pentru că actualul legislativ trebuie dizolvat, în vederea declanșării alegerilor parlamentare anticipate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata