Igor Grosu: E coaliția toxică Dodon, Șor și Plahotniuc. A apărut și Platon

0 145

Președintele interimar PAS, Igor Grosu, a criticat dur socialiștii și liderul acestora, Igor Dodon.

Potrivit lui Grosu, ceea ce face acum Igor Dodon este propria salvare.

„Cel mai chinuitor pentru cetățenii noștri este să vadă cum s-au dat azi în spectacol cei care, în timp ce aici făceau teatrul absurdului,

încropeau coaliția toxică – Dodon, Șor și Plahotniuc. A apărut și Platon în schemă, după desemnarea noului candidat.

Asta e ceea ce poate face cel mai bine Igor Dodon. El niciodată nu a construit, dar a furat.

Ceea ce face este de a-și salva pielea”, a declarat președintele fracțiunii PAS, Igor Grosu, de la tribuna centrală a Parlamentului.

„Ei se tem și adună acum în fugă semnături. Încearcă să împăturească acest produs puturos în ambalaj. Asta e o gogoașă pentru a amâna alegerile anticipate.

Le mulțumesc colegilor mei, cei care au rezistat unui atac masiv, mișelesc.

Ăștia, propagandistul principal, cei care au lucrat pe la Dodon holding, au intrat în casa lor, în dormitoarele lor, dar voi ați rezistat”, a adăugat deputatul.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata