Igor Grosu: Noi vom găsi instrumente juridice pentru dizolvarea Parlamentului și stabilirea datei alegerilor anticipate

0 77

Președintele interimar al PAS, Igor Grosu, consideră că sunt întrunite toate condițiile pentru dizolvarea Parlamentului și pentru a declanșa alegerile anticipate.

Potrivit deputatului, pentru aceasta este nevoie de cât mai mult vaccin pentru imunizarea populației și de o pregătire bună, scrie deschide.md.

„Noi vom găsi instrumente juridice pentru ca, în cazul în care Curtea Constituțională pe 15 aprilie va lua o decizie în favoarea dizolvării,

să acționăm astfel ca să fie dizolvat Parlamentul și să fie stabilită data alegerilor anticipate.

O replică în adresa celor care spun că nu este posibil de făcut anticipate – E posibil! În primul rând trebuie să aducem cât mai mult vaccin,

să nu fie speculați că „vaccinul ăsta-i prost, că nu-i bun”, nu trebuie să băgăm acest fake în oameni, trebuie să0i încurajăm să se vaccineze.

În al doilea rând, exemple de alte țări, precum Bulgaria, ne arată că e posibil, dacă suntem bine pregătiți, organizați, respectăm niște reguli”, a declarat Grosu

în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR Moldova.

Deputatul a comentat și instituirea stării de urgență, votată de majoritatea PSRM-Șor, spunând că aceasta este o încercare de a amâna

cât mai mult alegerile anticipate. „Felul cum s-a instituit starea de urgență denotă altceva: amânarea alegerilor”, susține Grosu.

Cât privește sesizarea la Curtea Constituțională a socialiștilor prin care aceștia susțin că există o majoritate parlamentară formalizată, care a propus un candidat

la funcția de prim-ministru, pentru a împiedica dizolvarea Parlamentului, Grosu spune că respectivele documente nici măcar nu sunt sesizări,

ci niște „scrisori cu opiniile lor”.
„Acelea nici nu sunt sesizări sunt niște scrisori cu opiniile lor. Parlamentul acesta o să lucreze și noaptea, și cu lumina stinsă, ăștia 54,

sau câți sunt ei acolo, numai să nu-și piardă fotoliile. Ei o să inventeze legi, o să modifice o literă, o virgulă, mai au unii probleme cu ANI-ul,

o să-și inventeze motive o mie și o sută numai să fugă de alegeri anticipate”, a conchis Grosu.

Amintim că, sesizarea președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova

de legislatura a X-a va fi examinată joi, 15 aprilie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata