Igor Grosu: Venirea lui Stoianoglo în Parlament a consolidat majoritatea PSRM-Șor

0 32

Liderul fracțiunii parlamentare PAS și fostul candidat la funcția de prim-ministru, Igor Grosu, susține că era pregătit pentru orice scenariu în cadrul examinării proiectului privind acordarea votului de încredere Guvernului. Totuși, politicianul a precizat că împreună cu colegii săi „au rămas mască” atunci când au văzut că PSRM, Partidul Șor și „Pentru Moldova” au boicotat ședința Parlamentului. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

„Eu eram pregătit pentru toate scenariile și asta le-am spus și colegilor. N-ar fi corect să zic că n-am avut emoții, pentru că înțeleg cât e de serioasă și complicată perioada prin care trecem. E nevoie de acțiuni dure. (…) Cu toții am rămas mască. Toți așteptam o confruntare în Parlament, un tir de întrebări, dar a fost ce a fost.

E greu de spus dacă e rău sau bine pentru țară acest lucru. S-a văzut goliciunea Parlamentului. Problema anticipatelor rămâne actuală”, a declarat el.

Întrebat ce ar fi determinat acțiunile fracțiunilor să boicoteze ședința la care premierul desemnat urma să ceară vot de încredere,

Grosu a dat de înțeles că deputații PSRM-„Șor” s-au consolidat în urma venirii în Parlament a procurorului general, Alexandr Stoianoglo.

„Se pare că și venirea de luni a procurorului general în Parlament i-a consolidat. Igor Dodon nu a avut certitudinea că cineva dintre deputați n-o să reziste

și o să ridice mâna. Probabil a zis că de asta nu le dă drumu în Parlament. Cumva ei și-au reconfirmat alinața cu Șor.(…) Despre planurile lor nu am știut și nu am avut cum să știu.(…) Am văzut că toți intră în sală. M-am apropiat de coleg(n. red. Alexandru Slusari) și i-am zis că PAS nu va vota. Le-am spus că atunci când ne apropiem

de momentul votului cerem o pauză, discutăm și vedem cum ne poziționăm. Nu aveai cum să pui pe pauză Parlamentului și să vedem ce face în acel moment Dodon

sau Șor”, a mai spus el.

Amintim că ieri în Parlament a eșuat tentativa de învestire a Guvernului Grosu, după ce deputații PSRM și „Pentru Moldova”

au părăsit sala de ședință a Legislativului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata