Igor Munteanu: MAEIE sabotează cooperarea cu Ucraina

0 85

Republica Moldova solicită amânarea aplicării noului regim de transport RM-Ucraina, care impune restricţii de circulaţie maşinilor cu numere transnistrene şi permite intrarea pe teritoriul Ucrainei doar a mijloacelor de transport cu numere de înregistrare aduse în conformitate cu modelul agreat anterior (numere neutre) şi un sticker cu semnul MD. Despre aceasta anunţă deputatul Igor Munteanu, care a prezentat în acest sens o notă diplomatică trimisă ieri la Kiev, în adresa MAE al Ucrainei.

Deputatul spune că nota transmisă guvernului de la Kiev nu indică motivele şi nici termenii pentru care se cere amânarea acestui regim nou de transport internaţional. De asemenea, nu este clar nici ce are de câştigat politic sau economic Chişinăul din această amânare, „care nu reflectă scopul de aplicare graduală a legilor RM asupra acestui teritoriu, şi nici de adaptare a cetăţenilor din stânga Nistrului la noile realităţi politice”.

„Şi mai straniu apare acest demers în contextul în care Chişinăul se angajează să susţină independenţa şi suveranitatea teritoriilor Ucrainei, aflate temporar sub ocupaţie străină, care obligă autorităţile Republicii Moldova să adopte cel puţin un limbaj echivalent, dacă nu şi o abordare strategică asupra regimului separatist de la Tiraspol. Notez că Ucraina a acceptat să introducă noul regim de restricţionare a automobilelor cu numere (vechi) transnistrene din 1 aprilie, 2020, pe care l-a amânat până la 15 ianuarie, 2021, iar după această notă stranie N.UKR/220.1/495 din 13 martie, se pare că cineva din acest guvern bezmetic de la Chişinău se îndoaie ca o balama utilă intereselor regimului separatist de la Tiraspol, şi nu lucrează pentru politica de reintegrare a teritoriilor separatiste, conform prevederilor Constituţiei RM şi intereselor cetăţenilor săi.

Solicitarea de amânare a aplicării noilor reguli de transport internaţional este lingura de dohot aruncată în relaţia cu Kievul. Eu personal aş vrea să cunosc motivele pentru care MAE sabotează un acord de cooperare strategică cu Ucraina, iar împreună cu actualul Şef al Biroului pentru reintegrare sapă de zor sub zidurile interesului naţional pe tematica transnistreană. Aceste interese obscure trebuie să fie eliminate din actualul guvern în demisie din rădăcini. Aş vrea să văd şi nişte demisii urgente pentru că asemenea decizii nu ar trebui să se ia în beciurile de la Condriţa. Aş vrea să văd decizii mature, şi nu dulcegării oportuniste”, spune Igor Munteanu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata