Fostul avocat al lui Vlad Filat, Igor Popa, susține că deține probe care demonstrează că fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a fabricat dosarul fostului său client. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la tv8.

„Avem martori care pot să confirme că Plahotniuc a dat indicație procurorilor ca dosarul lui Filat să fie fabricat așa cum vrea el”, a declarat Igor Popa.

Mai mult, invitatul emisiunii susține că fostul lider PD a intervenit și în denunțurile împotriva lui Filat, adăugând mai multe corectări.

„Noi avem probe că denunțurile scrise împotriva lui Filat au fost corectate cu pixul de Plahotniuc”, a continuat avocatul.

Totodată, Igor Popa a mai spus că „avem foarte multe probe, care demonstrează că Plahotniuc a încălcat drepturile omului în Republica Moldova, inclusiv drepturile lui Filat”.