Ilan Șor explică de ce nu renunță la mandat și promite că va reveni în curând în Parlament

0 51

Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, anunță că va reveni în scurt timp în Parlament. Potrivit lui, revenirea sa în Legislativ nu este pe plac unor deputați, cărora le este frică să-l vadă. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii Politica de la TV8, scrie deschide.md.

Întrebat de ce refuză să-și depună mandatul de parlamentar, în condiția în care mai bine de un an nu participă la ședințele forului suprem, Ilan Șor a declarat că nu poate merge „împotriva voinței poporului”.

Dacă alegătorii vor să mă vadă în calitate de deputat, atunci ei vor avea această ocazie. Dacă eu astăzi sunt deputat al Parlamentului R.Moldova, însă temporar nu pot apărea în Parlament, în spațiul public, aceasta nu înseamnă că trebuie să-mi depun mandatul”, a declarat el.

Vorbind despre revenirea sa în Legislativ, Ilan Șor a precizat că aceasta va avea loc „foarte curând”.

Voi reveni foarte curând în Parlament. Înțeleg că de apariția mea îi este frică mai multor colegi deputați, pentru că ei vor vedea un om care a făcut ceva pentru această țară, spre deosebire de ei”, a precizat el.

Întrebat dacă se află în Statul Israel, Ilan Șor a răspuns că se află acolo unde se „simte în siguranță”.

Ilan Șor a fost condamnat, în iunie 2017, la şapte ani și șase luni de închisoare cu executare în penitenciar de tip semi-închis, pentru spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari în dosarele creditelor neperformante acordate de Banca de Economii.

Dosarul lui Ilan Șor se află pe rol la Curtea de Apel Cahul din septembrie 2018, după ce mai mulți judecători de la Curtea de Apel Chișinău au invocat anterior diferite motive pentru a se abține de la examinarea dosarului. De atunci au fost amânate zeci de ședințe de judecată.

Cât privește recuperarea prejudiciului provocat de Ilan Șor, în sentință se precizează doar că „se admite în principiu acțiunea civilă înaintată de BEM, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța în ordinea procedurii civile”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata