În spitalele din Chișinău au rămas doar 12 locuri pentru tratamentul bolnavilor de COVID-19

0 10

Serviciile de sănătate ale municipiului Chișinău sunt depășite de creșterea mare a numărului de bolnavi de COVID-19, transmite MOLDPRES.

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat astăzi în cadrul ședinței on-line a serviciilor municipale, că sistemul de sănătate din oraș

începe să fie depășit de numărul mare de bolnavi de coronavirus. “Am ajuns la maximul capacității de spitalizare pentru tratamentul COVID-19”,

a precizat edilul capitalei, potrivit sursei citate.

Oficialul a menționat că circa 60 la sută din numărul total al bolnavilor de coronavirus sunt tratați în spitalele municipale,

iar pe durata unui an de la declanșarea pandemiei, din bugetul municipal au fost cheltuiți pentru tratament aproximativ 128 de milioane de lei.

“Acești bani nu au fost întorși municipalității din bugetul național”, a subliniat Ion Ceban.

În același timp, șefa Direcției Generală Asistență Socială și Sănătate, Tatiana Bucearschi, a declarat că în spitalele municipale mai există doar 12 locuri libere

pentru tratamentul bolnavilor de coronavirus. „Avem 1500 de locuri pentru tratarea bolnavilor de coronavirus.

În acest moment sunt ocupate 1488 de paturi – 72 de bolnavi sunt în stare foarte gravă, 494 se află în stare gravă, iar 875 în stare medie”, a spus Bucearschi.

De asemenea, Bucearschi a precizat că instituțiile municipale de sănătate sunt pregătite pentru a începe procesul de imunizare anti-covid.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata