Februarie 25, 2020

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

AIPA a intrat în anul 2020 cu restanţe de peste jumătate de miliard de lei faţă de agricultori

04 Februarie 2020 08:50 93 0

Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură a intrat în anul 2020 cu restanţe de peste jumătate de miliard de lei faţă de agricultorii care au depus dosare de subvenţionare anul trecut. Cifra este cu aproape 200 de milioane mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Conducerea agenţiei dă asigurări că restanţele le vor fi achitate în următoarele luni.

În anul 2019, Bugetul Fondului Naţional de Dezvoltare Agricolă şi Mediul Rural a fost de 950 de milioane de lei, cu 50 de milioane mai mult faţă de 2018. Din suma totală, peste 340 de milioane au fost datoriile faţă de fermierii care au depus dosarele de subvenţionare în 2018. 45 de milioane de lei au primit în avans tinerii şi femeile pentru dezvoltarea proiectelor start-up. Contribuţia statului la Fondul Naţional al Viei şi Vinului a fost de aproape 26 de milioane de lei, iar aproape 540 de milioane de lei au primit agricultorii care au depus cereri în 2019.

Bugetul de anul trecut nu a fost suficient, aşa că în 2020, AIPA a intrat cu datorii de aproape 600 de milioane de lei.

Conducerea Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură susţine că în 2019 s-a înregistrat un număr record de cereri de subvenții post-investiționale.

Pe parcursul anului trecut au fost recepționate peste 7500 solicitări din partea a aproximativ 4500 de producători agricoli. Valoarea totală a subvenţiilor e de aproape un miliard 200 de milioane de lei, cu aproximativ 11 la sută mai mult decât în anul 2018. Peste 92 la sută dintre dosare au fost depuse de Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

Aproape o treime dintre agricultori au depus dosarele pentru subvenţionarea investițiilor în dezvoltarea infrastructurii post-recoltare și procesare, cum ar fi construcţia frigiderelor de păstrare a producţiei agricole sau crearea liniilor de sortare.

Totodată, aproape 21 la sută din totalul cererilor au fost depuse pentru procurarea tehnicii agricole, iar peste 19 la sută pentru înființarea sau modernizarea plantațiilor multianuale și defrișarea celor neproductive.

În 13 ianuarie, AIPA a început achitarea restanţelor pentru anul 2019. Conducerea agenţiei dă asigurări că banii vor fi achitaţi în prima parte a anului 2020. Totodată, fermierii care au făcut deja investiţii în agricultură şi doresc să beneficieze de subvenţii din partea statului, pot depune cereri la Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură. Potrivit directorului AIPA, Vadim Curmei, pe parcursul următoarelor săptămâni, responsabilii din cadul Ministerului Agriculturii vor elabora un regulament pentru tinerii şi femeile cu proiecte start-up care vor să acceseze subvenţii în avans. În acest an, Bugetul Fondului Naţional de Dezvoltare Agricolă şi Mediul Rural a fost majorat până la un miliard de lei.

"Contribuţia la fondul naţional al Viei şi Vinului este prevăzută în sumă de 21,4 milioane de lei. Subvenţiile în avans va constitui 50 de milioane de lei, subvenţiile în avans pentru implementarea măsurilor de dezvoltare rurală 150 de milioane de lei. Subvenţia post-investiţională 208,6 milioane de lei şi plus 570 de milioane de lei. Restanţa din 2019", a declarat Ion Perju, ministrul Agricultorii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Tot din acest an, Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură va finanţa parţial proiectele de dezvoltare a infrastructurii localităţilor rurale şi a afacerilor care nu ţin de domeniul agricol.

"La două măsuri, potenţialii beneficiari este administraţia publică. Spectrul de posibilităţi de aplicare este destul de mare. E legat mai mult de dezvoltarea şi îmbunătăţirea nivelului de trai din mediul rural. Ceea ce vorbim despre a treia măsură. Noi vorbim despre persoane fizice sau juridice, non agricole", a zis Vadim Curmei, director AIPA.

Termenul limită de primire a cererilor pentru accesarea subvenţiilor post-investiţionale este 31 octombrie.

Sprijinul financiar acordat unui producător agricol nu poate depăși cumulativ 5 milioane de lei pe an.

 

sursa: publika.md

© 2019 NewsIN