Februarie 24, 2020

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

O profesoară, acuzată că a întreținut relații sexuale cu un elev: „Este visul oricui”

14 Februarie 2020 11:15 1850 0

O profesoară din Statele Unite a fost acuzată că ar fi întreținut relații sexuale cu un elev în vârstă de 16 ani.

Femeia în vârstă de 31 de ani a fost arestată după ce autoritățile au fost alertate de o angajată a școlii cu privire la o posibilă relație între ea și un elev, scrie Metro.

Potrivit unor martori, profesoara era văzută des împreună cu elevul.

Initial, suspecta a negat toate acuzațiile care i s-au adus, însă când a fost pusă de autorități să-și predea telefonul, a început să plângă și să-și recunoască faptele.

„L-am iubit într-un fel diferit. Nu mi-aș fi dorit să i se întâmple ceva rău. Am vorbit de câtvea ori, doar ca să mă asigur că este bine”, a spus ea.

Mai mult, tot femeia a povestit că în acea perioadă consuma băuturi alcoolice și că trecea printr-o perioadă grea.

În timpul cercetărilor, victima a mărturisit că a întreținut relații sexuale cu profesoara și că este ceva la care visează orice elev.

Autoritățile au pornit o anchetă, pentru a stabili ce se va întâmpla în continuare cu femeia.

© 2019 NewsIN