Martie 28, 2020

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Câte 500 de lei cu ocazia Paștelui. Mai multe categorii de persoane social-vulnerabile vor primi ajutoare financiare din partea primăriei

26 Martie 2020 12:46 62 0

Persoanele cu deficiențe de auz și văz, precum și vârstnicii care nu au familie, dar și foștii deținuți ai nazismului vor primi un ajutor financiar în sumă de 500 de lei din partea primăriei municipiului Chișinău. Anunțul a fost făcut de către primarul Ion Ceban, pe pagina sa de Facebook

Comisia Protecție Socială din cadrul Primăriei a decis:

 

– Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova, Filiala teritorială Chişinău, acordarea de ajutoare financiare la 918 persoane cu deficienţe de auz, a câte 500 lei pentru fiecare persoană, către Sfintele Sărbători de Paști.

– Organizației Teritoriale Chișinău a Asociației Obștești ”Asociația Nevăzătorilor din Moldova”, ajutoare financiare la 850 persoane cu deficienţe vizuale, câte 500 lei pentru fiecare persoană, către Sfintele Sărbători de Paști.

– Examinarea posibilității de acordare a ajutorului material la 1711 persoane în etate, singuratice, beneficiari din cadrul Serviciului de îngrijire socială la domiciliu, câte 500 lei fiecare, către Sfintele Sărbători de Paști. Persoane singuratice, deservite de lucrătorii sociali din Direcțiile teritoriale.

– Examinarea demersului Asociaţiei Evreilor din Moldova – Foşti Deţinuţi ai Nazismului, privind acordarea ajutorului material la 21 persoane, câte 500 lei pentru fiecare, către Sfintele Sărbători de Paști.

Listele au fost perfectate de organizațiile si asociațiile menționate si de DAS teritoriale ale Direcției generale asistență socială și sănătate.

Mijloacele financiare vor fi alocate începând cu data 30 martie prin intermediul oficiilor poștale de către lucrătorii poștei, odată cu pensiile beneficiarilor din listele menționate.

Informarea va fi efectuată de către președinții acestor organizații și de către DAS teritoriale.

Totodată, s-a examinat și s-a aprobat posibilitatea de acordare a pachetelor cu produse alimentare pentru 1200 de persoane social-vulnerabile, de către combinatele şcolăreşti şi agenţii economici (prestatorii de servicii de alimentare) în perioada situaţiei epidemiologice a infecţiei COVID-19, în schimbul prânzurilor gratuite acordate de către cantinele sociale.

Tot de Sfintele Sărbători de Paști, 70 de mii de pensionari vor primi câte 100 de lei.

„La fel, analizăm posibilitatea să extindem lista de beneficiari și să venim cu noi modalități de suport începând cu luna viitoare”, a precizat edilul.

Precizăm că în acest an, Paștele este sărbătorit pe 19 aprilie.

© 2019 NewsIN