Mai 25, 2020

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Italia: Mafioţi bogaţi primeau ajutorul social pentru italienii sub pragul sărăciei

20 Mai 2020 15:31 79 0

Peste 100 de membri ai 'Ndrangheta, temuta mafie calabreză, au solicitat de la autorităţi şi au obţinut 'venitul de cetăţenie', un ajutor social destinat celor mai săraci dintre italieni, şi pe care vor trebui să-l restituie, a anunţat miercuri poliţia, transmite AFP.

Printre aceşti 101 mafioţi figurează personaje foarte bogate, apropiate de şeful Ndrangheta sau care au un 'rol ierarhic' în organizaţia criminală, arată poliţia din Calabria (sud) într-un comunicat.

Poliţia îl nominalizează printre beneficiarii acestor ajutoare pe Alessandro Pannunzi, fiului aşa-numitului 'Pablo Escobar italian', Roberto Pannunzi.

Roberto Pannunzi 'este unanim considerat de anchetatorii italieni şi americani drept unul din cei mai importanţi ''brokeri'' mondiali de cocaină şi care se lăuda că nu îşi numără banii, ci îi cântăreşte', adaugă poliţia.

Fiul acestuia, Alessandro Pannunzi, este şi soţul 'fiicei unuia din principalii producători columbieni de cocaină', mai precizează comunicatul.

Ancheta a vizat peste 500 de persoane, însă în final doar 100 dintre ele vor fi obligate să restituie sumele primite necuvenit, al căror total se ridică la 516.000 de euro.

Ajutorul acordat prin 'venitul de cetăţenie' este de 780 de euro pentru o persoană singură.

Măsură emblematică a fostului guvern populist, promovată de Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem), venitul de cetăţenie (RDC) se adresează celor 5 milioane de italieni care trăiesc sub pragul de sărăciei. Ea îşi propune totodată să favorizeze reinserţia acestora şi să relanseze economia prin creşterea cererii. 

 

 

 

 

 

 

sursa: agerpres.ro

© 2019 NewsIN